DNA Timișoara a pus ștampila pe IPJ Timiș: o cloacă coruptă și scăpată de sub control, care se ghida strict după interese politice și de grup

- Advertisement -

În patru luni de zile, atât cât a durat ancheta, circa 20 de persoane – polițiști, demnitari ai statului român, funcționari publici și oameni de afaceri bănățeni s-au ales cu mandate de ascultare telefonice, o parte dintre acestea beneficiind chiar și de mai mult: tehnică-operativă montată în birouri, mașini și imobile, filaj video, interceptări ambientale. Practic, tot meniul! Ce a rezultat după circa 120 de zile de” sondare a opiniei publice”, nu poate fi definit decât cu un singur cuvânt: dezastru!

Pe data de 19 ianuarie a.c., după luni întregi de” tatonare”, procurorii DNA Timișoara și ofițeri de la DGA București au intrat pe ușa din față a IPJ Timiș. Și nu au plecat cu mâna goală, nici măcar după audierile oficiale, dovadă că, chiar și azi, cei arestați pe suspiciuni de corupție și abuz în serviciu, sunt tot în arestul preventiv al IPJ Timiș. În principal vorbim de trei nume grele din MAI: fostul inspector-șef și adjunctul acestuia, Sorin Munteanu și Florin Bolbos dar și șeful Poliției Rutiere Timiș, Marcel Crăciunescu. Toți, oamenii de casă ai PSD Timiș, în mare, ai președintelui CJT, Titu Bojin, aflat și el la a doua prelungire de control judiciar, într-o speță a DNA București, care a bubuit în 10 decembrie 2014, făcând o grămadă de victime colaterale: 17 primari, un consilier județean, 4 șefi de insituții publice și George Didilă, un om de afaceri bucureștean, mai mult decât dubios. Practic, un țepar pe care Titu Bojin, în mod direct sau indirect, l-a recomandat cu căldură la tot” lotul” de primari și subordonați, aflați acum în plasa procurorilor anticorupție, pentru că au combinat achiziții directe cu bani publici, la prețuri umflate. Nu mai contează că acest personaj, George Didilă, avea buletine de identitate pe diferite nume, pentru fiecare oraș în parte – doar la Hotel Timișoara s-a cazat sub trei nume diferite – așa cum nu mai are nicio relevanță că, același președinte de CJT, conform stenogramelor, plimba facturile lui Didilă din București către Luci Erwin, director al Apelor Române Banat.” Nu din obligație, ci din prietenie…”, vorba lui George Didilă!

Politica de cadre

Revenind la DNA Timișoara și la dosarul care a decapitat conducerea IPJ Timiș, grație aportului SRI Timiș și a” colaboratorilor cu identitate reală”, stenogramele discuțiilor, puse cap la cap, au un fir invizibil, dar în același timp, extrem de evident: social-democrația, instaurată de Titu Bojin, în calitate de președinte al CJ Timiș, a dăunat grav sănătății polițiștilor timișeni. Ba mai mult, pe unii i-a lăsat fără libertate, pe alții sub control judiciar și, nu în cele din urmă, altora le-a pus punct carierelor militare. Evident, ca să fim corecți până la capăt, președintele CJ Timiș nu poartă întreaga vină pentru că a profitat de funcție și a promovat polițiști, girând pentru ei în numele PSD Timiș, care au sfârșit în arest, după ce au fost săltaţi de DNA și acuzaţi de fapte incompatibile cu haina militară. Singura vină a lui Titu Bojin e că i-a simțit pe ofițeri că” sunt de cursă lungă” și ahtiați după ciolan, după care i-a aruncat în linia întâi ca să-i servească, în primul rând interesele personale, apoi pe cele ale PSD Timiș. Asta se vede cu ochiul liber, în special după discuțiile interceptate de SRI Timiș, ca să nu mai vorbim de cele ambientale: o slugărnicie fără margini, teama de a nu percuta la comenzi și de a fi înlocuit de pe funcție, un limbaj libidinos și plin de miere, poziția de drepți și raportul de rigoare la factorul politic! O rușine adevărată care nu face decât să dezvăluie – pentru a câta oară? – Că imixtiunea partidelor în politica de cadre a instituțiilor publice, în special la Poliția Română, este una absolut greșită. În primul rând pentru că, cel puțin în acest caz, se vede cu ochiul liber că unii au fost promovați după chipul și asemănarea binefăcătorului. Ca să nu mai vorbim de faptul că, mulți dintre cei în cauză, au fost” rulați” atât de PSD cât și de marele PNL. Motivul e cât se poate de clar!

Sforarii de serviciu

În fine, pe lângă aspectul politic grețos, cele 12 volume ale dosarului DNA Timișoara, care vizează corupția din IPJ Timiș, mai scoate în evidență un lucru interesant: cumetriile! În special cele ale ofițerilor de poliție cu anumiți oameni de afaceri, așa cum este și cazul lui Mihai Petrăchioiu, patron al hotelului President Timișoara. Practic, așa cum rezultă din înregistrările ambientale, cel puțin în această speță, așa cum se vede clar și din stenogramele publicate de voceatimișului.ro, Mihai Petrăchioiu, fost polițist la rândul său, a ajuns să fie considerat un soi de guru, un fel de alfa și omega, un fel de Godfather care dădea mereu sfaturi și își acorda biencuvântarea pentru…” flagrante capcanate”. Ce mai: un fel de epicentru al universului IPJ Timiș, unul care le face și desface pe toate și, fără de care, nu răsare soarele. Ca să nu mai vorbim că, tot așa cum rezultă din înregistrări, acest Petrăchioiu crede că le și ştie pe toate, dovada că are o grămadă de epitete, deloc măgulitoare, la adresa unor cadre active sau în rezervă ale SRI Timiș, metafore la adresa unor foști colegi și jurnaliști, cuvinte” de laudă” la adresa altor oameni de afaceri. În mare, toți sunt niște ordinari, gunoaie, hoți, țepari, curve, drogați, contrabandiști, mincinoși, lăbari, homosexuali etc. Într-un cuvânt, fostul căpitan Mihai Petrăchioiu e un fel de… Oracolul de la President! Lumea îl ascultă, îi cere sfaturi, se consultă iar el își dă cu părerea, că asta știe să facă cel mai bine: să vândă baliverne și povești! Normal, la un public pe măsură!

Discuții academice

De parcă toate acestea nu ar fi fost îndeajuns, grație DNA Timișoara, DGA București și SRI Timiș, publicul larg, prin intermediul voceatimișului.ro, a mai aflat un lucru esențial: mâncătoria din Poliția Română, în speță IPJ Timiș. Înregistrările ambientale și interceptările telefonice au surprins, cât se poate de bine, care sunt găștile din poliția bănățeană, cum sunt organizate, la cine se raportează și, mai ales, cum funcționează sprijinul său propta politică. Mai mult, cât costă” sponsorizarea” către PSD Timiș, dacă vreun polițist vrea să intre” pe lista de așteptare”, în caz că, vreodată, se vor elibera funcții în IPJ Timiș. Sau, câte zeci de mii de euro costă ca” să pensionezi” un coleg, doar ca să-i preiei fișa postului! Oricum, pe departe, situația cea mai halucinantă este limbajul polițiștilor, în special când aceștia fac referire la colegi de serviciu. Ca să nu mai vorbim de” caracterizări”! Practic, un tablou grețos, care nu are nicio treabă cu o instituție publică, aflată, nu-i așa,” în slujba cetățeanului”!? O adevărată grădină zoologică, cu specimene rare care, când sunt la televizor sau dau interviuri zâmbesc și dau cu pumnul în masă” pentru cei mulți”, iar în privat îi porcăie și îi jignesc mai ceva ca la ușa cortului. Halal IPJ Timiș, halal ofițeri de poliție! Practic, după limbaj și apucături, o adunătură de interlopi, în trening și adidași, nu în haina militară!

Acum, pentru „corecție”, rămâne de văzut cum va lucra Justiția, pe viitor. După cum bate vântul, în mod cert, judecătorii de pe lângă Tribunalul Timis au prelungit mandatele de arestare ale polițiștilor de la IPJ Timis cu încă 30 de zile. Nu e la fel de cert, însă, ca si in faza Curții de Apel, lucrurile vor funcționa la fel. Exista, deja, elemente că, „acolo sus”, zarurile ar fi fost aruncate, in cadrul unei întâlniri de taină, la care au participat „patru cavaleri ai dreptății”, concluzia fiind clară: eliberare sub control judiciar! Pană la urmă, sub o forma sau alta, Justiția își va spune cuvântul…

конец.

1 COMENTARIU

  1. Acesti nenorociti prin stilul lor au distrus politisti valorosi…multi si-au dat demisia, altii au iesit la pensie iar altii au devenit indiferenti, cand au constat ca dreptatea no fac ei ,iar raul invinge intotdeauna…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie