Ripensia Timişoara întâlneşte marţi, 23 octombrie, în etapa a VIII-a a Campionatului Municipal, Millenium II Giarmata, în primul derby de la revenirea clubului galben-roşu în fotbalul mioritic. Partida are loc pe stadionul din localitatea timişeană Giarmata şi va începe la ora 16:00.
Liga a VI-a a ajuns la etapa a VIII-a, prilej cu care are programat şi unul dintre cele mai mari derby-uri, marţi pe terenul din Giarmata, fiind programată partida dintre locul I şi locul 2 ale Campionatului Municipal.
Începând cu ora 16:00, Millenium II Giarmata joacă cu revelaţia fotbalului „mic” – Ripensia Timişoara, în localitatea aflată la marginea municipiului de pe Bega. După şapte meciuri disputate, ambele echipe au acumulat maximum de puncte, mai exact 21, ambele obţinând maximum de puncte de la startul competiţiei până înaintea acestei partide. Diferenţierea dintre cele două team-uri este făcută doar de golaveraj, favorabil Ripensiei, care are trei goluri marcate în plus faţă de adversara de mâine. Meciul de marţi va fi arbitrat la centru de către Cătălin Botaş, asistenţi fiind delegaţi Alin Botaş şi Andrei Nicolae Chiţoiu. Observator din partea AJF va fi Gabriel Stoicovici.
„Întâlnirea pentru plecarea suporterilor va avea loc la ora 15:15, pe Calea Lipovei la capătul de linie al firobuzului 14 (Intersecţia cu strada Ion Ionescu de la Brad). Toţi suporterii dornici să o încurajeze pe ˝Ripi˝ în această deplasare sunt aşteptaţi acolo. Cu maşină sau fără, vom face în aşa fel încât toată lumea să aibă loc. Cei care vor face deplasare cu maşina personală şi mai dispun de locuri libere, sunt rugaţi să ne contacteze la numărul de telefon 0730.160.645, pentru a ne putea organiza în aşa fel încât şi cei care nu dispun de mijloc de transport să poată efectua deplasarea” se arată într-un comunicat al clubului de la Pădurea Verde.