Lucrările de valorificare a vestigiilor din ”Cetate” duc termenul peste limita impusă de UE. Cum vrea Robu să ”evite”

- Advertisement -

După ce a fost contestat fără rost, proiectul pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în perioada implementării reabilitării Centrului Istoric al Timișoarei a fost adjudecat, conform licitației, de o asociere a două firme. SC Corint SRL și SC General Game SRL se vor ocupa de ultima parte din reabilitarea zonei Cetate, proiect finanțat cu fonduri europene, ceea ce înseamnă că aceste lucrări trebuiesc finalizate până pe data de 31 decembrie 2015.

Nicolae Robu, primarul Timișoarei a șocat asistența astăzi când a anunțat că ”durata de execuție este de două luni pentru proiectare și șase luni pentru punerea în practică a execuției proiectului”. Asta înseamnă că asocierea dintre cele două firme are timp să încheie proiectul până în primăvara anului 2016, ceea ce ar echivala cu pierderea finanțării europene. Valoarea contractului este de 6,9 milioane de lei fără TVA.

Edilul a precizat că municipalitatea va face tot posibiliul pentru ca firmele să se încadreze în termenul de 31 decembrie 2015. ”O să avem grijă să fie gata până la finalul acestui an. Așa au fost estimate termenele de specialiștii care au realizat caietele de sarcini. Vom cere firmelor câștigătoare să se concentreze și să finalizeze în timp util pentru a termina acest proiect. Trebuie să se înțeleagă că atunci când e vorba despre fonduri europene trebuie să facem cu toții eforturi pentru a aduce orașului cât mai mulți bani, pentru că noi suntem beneficiarii acestui proiect”, a explicat edilul-șef de pe Bega.

Robu a detaliat care este procedura în ceea ce privește ce au de făcut cele două firme. ”În primele două luni se propun soluții, care trebuie să obțină aprobarea comisiei Ministerului Culturii și abia atunci vor fi cunoscute aceste soluții. Voi avea o discuție cu reprezentanții firmelor și sunt convins că voi reuși să-i lămuresc asupra importanței implementării lui într-un timp mai scurt decât opt luni cât este prevăzut în caietul de sarcini” a concluzionat întâiul gospodar al capitalei Banatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Târgul de Paști de la Timişoara se deschide la început de aprilie! Va fi în centru şi în mai multe locaţii din oraş

La Timișoara se organizează, în perioada 9-27 aprilie, cea de-a...

Targul de Craciun din Timisoara are patinoar uriaș! Vezi programul complet!

Târgul de Crăciun din Timişoara aduce, în acest an,...

NESIMTIREA nu are limite! Sute de soferi, cu masina prin Piata Libertatii din Timisoara, desi e INTERZIS

Polițiștii locali sunt cu ochii pe cei care circulă...

Festivalul ”Timfloralis” se extinde. Va ocupa cele mai importante trei piete din Timisoara

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, cu sprijinul primăriei...