Etapă din cadrul Campionatului Național de Rally Raid, la Timișoara, în memoria lui Corneliu Țiț

- Advertisement -

O nouă etapă din cadrul Campionatului Național de Rally Raid va avea loc de această dată la Timișoara, în perioada 6-7 noiembrie, și va reuni la start echipaje atât din România, dar și din străinătate. Această rundă este dedicată în memoria regretatului Corneliu Țiț, trecut în neființă exact anul trecut, în 7 noiembrie.

Sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), în parteneriat cu Clubul Sportiv Speed Racing și A-Car România – Filiala Timiș, traseul evenimentului va avea o lungime totală de circa 300 de kilometri iar probleme speciale vor însuma peste 210 kilometri, desfășurându-se pe drumuri agricole de exploatare, drumuri forestiere și comunale.

În cadrul festivității de premiere care va avea loc în incinta Hotelului 2000 situat pe Calea Lugojului din Timișoara va avea loc și lansarea cărții „Automobilismul sport din România 1969-2014”, scrisă de regretatul Maestru al sportului în automobilism, Corneliu Țiț.

Zonele cu acces ușor pentru spectatori, din care e pot urmări concurenții pe probele speciale sunt situate în localitatea Ianova, la ieșirea înspre Bencecul de Sus (6 noiembrie între orele 12.00 – 16.00), dar și la Herghelia Herneacova (7 noiembrie între orele 9.30 – 18.00).

Foto: portal-sm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Lotul Politehnicii Timișoara s-a reunit astăzi! La primul antrenament s-au prezentat 33 de jucători

Politehnica Timişoara s-a reunit astăzi pentru abordarea părţii secunde...

Din aceeași categorie