Începe dezinsecția la Timișoara

- Advertisement -

La Timișoara, operațiunile de dezinsecție vor demara marți seară, a anunțat primarul. Se va interveni atât contra insectelor, cât și a șobolanilor.

Prima zonă vizată este cea a malurilor Begăi, unde se va stropi contra insectelor chiar de marți seară. De operațiuni se va ocupa firma Deraton, care a câștigat licitația cu suma de 300.000 de lei. Se va stropi atât în aer, cu ajutorul unui avion utilitar, cât și la nivelul solului. Deși Deraton are contract cu Primăria Timișoara doar pentru dezisecție, primarul afirmă că se vor face și operațiuni de deratizare.

„Diseară începe dezinsecția, pe malurile Begăi și în diversele spații verzi pe care le avem în oraș. Se va face și dezinsecție, și deratizare. Unde sunt semnale că au apărut șoareci, se va interveni. Cu firma care a câștigat licitația se face dezinsecție. Vom găsi o soluție să intervenim și unde au apărut animale periculoase, șobolani, în unele zone”, a declarat Nicolae Robu.

Contractul între Primăria Timișoara și Deraton este unul provizoriu, încheiat după ce Institutul Național de Sănătate Publică a solicitat ca autoritățile locale să ia măsuri împotriva virusului Zika. Nu a putut fi încheiat un contract permanent, deoarece municipalitatea este în litigiu din 2014, de când una dintre firmele participante la licitația de atunci a contestat rezultatul. Consiliul pentru Soluționarea Contestațiilor a dat dreptate municipalității la acea vreme, dar firma care a depus contestația a mers mai departe, în instanță. Procesul este pe rol la Tribunalul București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie