Şofer beat şi agresiv imobilizat de poliţişti pe Calea Aradului

- Advertisement -

Accidentul s-a produs duminică seară în jurul orei 23:00, la intrare în Timișoara, pe Calea Aradului, unde Gheorghe Ogășanu, zis Gigi Legionaru, în vârstă de 48 de ani, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Touareg, a pierdut controlul mașinii și a ajuns într-un șanț pe marginea drumului.

O femeie care trecea prin zonă a sunat la 112 și a anunțat accidentul. Mai multe ambulanțe, pompieri de la descarcerare și echipaje de poliție au fost trimise la fața locului pentru a interveni. Din fericire, șoferul, care se pare că era singur în mașină, a scăpat fără nicio zgârietură și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Bărbatul mirosea puternic a alcool, așa că polițiștii i-au solicitat să prezinte documentele. Acesta a refuzat și a început să se certe cu oamenii legii. La un moment dat, dintr-o mașină care a sosit ulterior la fața locului, a coborât un bărbat care susținea că este fratele său. Polițiștii l-au rugat pe acesta să se îndepărteze de pe carosabil, iar acesta a devenit și el recalcitrant și a început să se certe cu polițiștii.

Poliţiştii de la rutieră au solicitat ajutor prin stație şi au reușit într-un final să-i imobilizeze pe cei doi, după care i-au dus în cătușe la Secția 5 Poliţie Timişoara. Aceștia au stabilit că șoferul implicat în accident avea o alcoolemie de 0.45 mg/l în aerul expirat și i-au deschis acestuia un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=xVof5iD0F0w&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al...

Mort de beat la volan, a provocat un accident pe strada Iosif Vulcan din Timisoara

Accident de circulație, luni după-masă, pe strada Iosif Vulcan...

VIDEO Primar PSD, mort de beat la volan. Mihai Petricas risca inchisoarea, pentru alcoolemie URIASA

Primarul PSD al comunei timișene Parța, Mihai Petricaș, a...