Mişcări supriză în PMP Timiş, acolo unde deputatul Cornel Sămărtinean, vicepreşedintele Sorin Cociobea şi consilierul judeţean Dorin Cândea şi preşedintele filialei judeţene, Radu Şumălan, poartă negocieri pentru un transfer la UNPR Timiş. Nu mai departe de săptămâna trecută cei patru au primit o mare lovitură de la conducerea centrală după ce au votat la nivel judeţean exluderea Roxanei Iliescu, fost lider al PMP Timiş şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, însă decizia lor a fost anulată de la Bucureşti unde 51 din 53 de voturi au fost pentru rămânerea lui Iliescu în partid. Din sursele noastre, cei patru ar fi nemulţumiţi de faptul că Eugen Tomac capătă din ce în ce mai multă putere în interiorul PMP, iar ipoteza că partidul ar putea fi condus de acesta nu este pe placul timişenilor.
„Nu, nu a vorbit cu mine nimeni aşa ceva. Poate o fi vorbit cu vreun băiat de pe la mine la cârciumă la o cafea, dar cu mine nu au vorbit. Eu sunt la Bucureşti acum, avem şedinţă de Birou Naţional. Deocamdată noi suntem încă în proces de anulare a fuziunii, există ideea de a pleca şi al doilea grup, pentru că odată cu mine din PMP a mai plecat un grup. Vedem zilele astea ce se întâmplă că preşedintele Băsescu sau Tomac au schimbat mare majoritate a preşedinţilor puşi de noi”, a declarat Ion Răducanu, liderul UNPR Timiş pentru Vocea Timişului.