ACS Poli II, scorul campionatului în Liga a IV-a. Rezultatele complete ale etapei a XIII-a

- Advertisement -

Scoruri fluviu în etapa a XIII-a din Liga a IV-a a județului Timiș. După egalul la zero din prima partidă a rundei între Jimbolia și Dumbrăvița, a urmat un festin de goluri sâmbătă, atunci când au fost programate cele mai multe partide.

Situată pe poziția a treia a clasamentului, ACS Poli II a întâlnit penultima clasată, concitadina CFR Timișoara pe care a zdrobit-o cu scorul de 14-0, cea mai mare diferență înregistrată până acum în această ediție a campionatului. Tot la aceeași oră, însă în Ciarda Roșie, Ripensia Timișoara a marcat opt goluri celor de la Pobeda Dudeștii Vechi, scorul final fiind 8-2. Liderul Voința Mașloc nu a călcat greșit nici în această etapă și a învins în deplasarea de la Periam cu 4-1, menținându-și avansul de trei puncte în fața principalei urmăritoare, Ripensia.

Două rezultate de 3-2 s-au mai înregistrat sâmbătă, Progresul Gătaia învingând-o pe Biled, în vreme ce Făgetul a făcut a doua victorie contra celor de la Timișul Șag. La Orțișoara, acolo unde localnicii i-au întâlnit pe cei de la Sânnicolau Mare, scorul a fost 2-1. Rezultatul a fost întors după pauză, atunci când Unirea a intrat la cabine în avantaj, 1-0, prin golul înscris de Nagy. Darius Vițan a marcat în minutul 50, de la 11 metri, iar după un sfert de oră Opriș a stabilit scorul final. După sancțiunile aplicate celor de la Peciu Nou, jocul dintre aceștia și Ghiroda nu a mai fost programat de către comisia de competiții.

Lorena Giarmata Vii – AS Murani va avea loc astăzi, de la ora 15.00.

Rezultatele complete ale etapei a XIII-a

Vineri, 23 octombrie

15.00 Băban Marcel Jimbolia – ACS Dumbrăvița 0-0

Sâmbătă, 24 octombrie

11.00 ACS Poli II – CFR 1933 Timișoara 14-0

11.00 Progresul Gătaia – Voința Biled 3-2

11.00 Ripensia Timișoara – Pobeda Dudeștii Vechi 8-2

15.00 Arsenal Flacăra Făget – Timișul Șag 3-2

15.00 Avântul Periam – Voința Mașloc 1-4

15.00 Cocoșul Orțișoara – Unirea Sânnicolau Mare 2-1

Întâlnirea dintre Peciu Nou și ACS Ghiroda a fost neprogramată.

Clasament: 1. Voința Mașloc 37 p., 2. Ripensia Timișoara 34 p., 3. ACS Poli II 29 p., … 16. Timișul Șag 6 p., 17. Flacăra Făget 6 p., 18. CFR Timișoara 4 p.

 

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Alexandru Pelici isi începe aventura la Ripensia Timisoara. Mult mai repede decat era programat

Noul antrenor principal al Ripensiei Timișoara, Alexandru Pelici, își...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

ASU Politehnica Timișoara ia atitudine – Stop Defrișărilor!

După ce s-a implicat în mai multe campanii sociale,...

EURO 2016: Timișorenii, așteptați la prima paradă din istorie a fanilor tricolori la meciul cu Elveția

EURO 2016 aduce o premieră dedicată suporterilor români odată...

Din aceeași categorie

Categorii Populare