Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată vineri, 22 februarie, pe 16 străzi din zona Circumvalaţiunii din Timişoara

- Advertisement -

 

E.ON Gaz Distribuţie va efectua lucrări de cuplare a unui tronson din noile conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, ca urmare a finalizării unui proiect de investiţii desfăşurat în zona Circumvalaţiunii.

E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să întrerupă alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de vineri, 22 februarie a.c., începând cu ora 09.00, pe străzile Teiului, Stelelor, Timiş, Burebista, Calea Torontalului, Circumvalaţiunii, Brânduşei, Zânelor, Intrarea Umbroasă, Libelulei, Ionel Perlea, Traian Novac, Calea A. I. Cuza (porţiunea situată între calea ferată şi Piaţa Consiliului Europei), Gheorghe Lazăr, Amforei şi Dropiei din municipiul Timişoara.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil în jurul orei 20.00.
Compania reaminteşte consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
Sau
0265.200.928
(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă inconvenientele generate de această întrerupere a serviciului de distribuţie şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Atentie, soferi! Se lucreaza pe sectoarele Timisoara – Arad si Timisoara – Lugoj din A1

Șoferii sunt înștiințați de Direcția Regională de Drumuri și...

Centrul Timisoarei BLOCAT complet! Traficul rutier se INCHIDE de doua ori timp de trei zile UPDATE

Primăria Municipiului Timișoara a anunțat că se impune măsura...

Se lucreaza din nou la Pasajul Jiul din Timisoara. Urmeaza Popa Sapca

Dat în folosinţă încă din noiembrie 2017, Pasajul Jiul...

Șantier din 2018, în plin centrul Timișoarei. Cum se va transforma Piața Victoriei

Centrul Timișoarei va intra din nou în șantier. Anul...

Robu anunță ce lucrări mai sunt de făcut la Pasajul Popa Șapcă

Calvarul șoferilor care circulă prin zona centrală a Timișoarei...

Din aceeași categorie

Categorii Populare