Angajaţii Prefecturii Timiş, scrisoare către premierul Grindeanu. Ce i-au cerut şi de ce au intrat în grevă

- Advertisement -

Supăraţi că după ani buni de activitare, specializări şi examene promovate cu brio câştigă de două ori mai puţin decât funcţionarii din Consiliul Judeţean Timiş, angajaţii din Prefectura Timiş au intrat astăzi în grevă japoneză, timp de două ore, între orele 10 şi 12. În speranţa că Legea salarizării va aduce o rezolvare a problemelor cu care se confruntă funcţionarii i-au transmis o scrisoare premierului Sorin Grindeanu.

„Principala nemulțumire se referă la politica salarială discriminatorie a Parlamentului României, a Guvernului României și a Ministerului Afacerilor Interne în raport cu funcționarii publici și personalul contractual din Instituțiile Prefectului, ale căror salarii sunt la momentul de față cu cca 50% mai mici decât majoritatea celor din serviciile deconcentrate, consilii județene și primării. Este inadmisibil ca salariații prefecturilor, cei care au atribuții de îndrumare și control, cât și de verificare a legalității actelor administrative adoptate/emise de către autoritățile administrației publice locale, precum și de coordonare și verificare a activității serviciilor publice deconcentrate, să aibă salarii de două ori mai mici decât salariații din aceste instituții/autorități publice. Este o situație paradoxală, și de neînțeles pentru angajații instituțiilor prefectului, ca dintre toate categoriile de bugetari, numai pentru instituțiile prefectului sa fie respinsă majorarea salarială. Scopul acțiunii noastre de protest este redarea demnității Instituției Prefectului prin acordarea unei majorării de 20 % a salariilor de bază”, au anunţat funcţionarii din subordinea lui Mircea Băcală.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Prefectul de Timis, Eva Andreas, si-a depus demisia

Eva Andreaș, prefect al județului Timiș, a anunțat că...

Nicolae Robu, foc si para pe angajatii din primarie: „Cât de bolnavă este această instituție”

Cuvinte grele aruncate de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, la...

Femeie fugarita cu un cutit la Spitalul Municipal, salvata de trei angajati SMURD

Trei angajaţi SMURD din Timiş au emoţionat prin bunătatea...

Angajatii neplatiti de STPT, cu jalba la Prefectura Timis. Ce le-a spus prefectul Eva Andreas

Disperaţi că nu şi-au primit salariile pe luna decembrie,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare