Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Apple, dată în judecată pentru publicitate mincinoasă. Capacitatea de stocare este diminuată de sistemul de operare iOS 8

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Gigantul american Apple susține că cele mai ieftine dintre modelele pe care le comercializează au 16 gigaocteți, însă doar o cincime este utilizată de cea mai recentă versiune a sistemului de operare -iOS 8-, fiind redus astfel spațiul disponibil în realitate, se arată în plângerea depusă în cursul acestei săptămâni de doi utilizatori din Florida la un tribunal din California.

Mai mult decât atât, Apple își îndeamnă utilizatorii să achiziționeze spațiu de stocare suplimentar prin serviciul său online iCloud când aparatul își atinge limita, se mai precizează în plângerea formulată. Compania „oferă mai puțină capacitate de stocare decât spune în publicitate pentru a propune mai târziu vânzarea capacității necesare într-un moment de disperare, de exemplu atunci când un consumator încearcă să înregistreze sau să facă fotografii la un concert, la un meci de baschet sau la nunta unui copil sau nepot”, se menționează în documentul înregistrat la tribunal. Cei doi americani, care au depus sesizarea, susțin că fiecare gigaoctet în minus este echivalentul a 400-500 de fotografii de înaltă rezoluție.

Avocații celor care au înaintat plângerea împotriva Apple încearcă să obțină în instanță statutul de procedură în nume colectiv, precum și condamnarea companiei IT la restituirea profiturilor realizate din comercializarea aparatelor vizate, scrie Agerpres.

Foto:digitaltrends.com

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore