Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Băsescu, ATAC VIRULENT la premierul Ponta: ”Despre ce REGIM NEGRU vorbește PLAGIATORUL Victor Viorel?” VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

După ce a ”scăpat” de Traian Băsescu de la conducerea României, actualul premier și fost candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut, Victor Ponta a catalogat drept ”regimul negru” perioada petrecută de Băsescu la Cotroceni. Acest aspect nu a rămas ”netaxat”, iar fostul președinte și-a luat ”revanșa” sâmbătă, la Timișoara, la întrunirea regională a Partidului Mișcarea Populară, explicând că Ponta și ”aliații” săi au fost în cea mai mare parte din mandatul său la guvernare.

”S-a vrut un atac al plagiatorului Victor Viorel Ponta legat de regimul negru, sau ceva de genul ăsta, regimul Băsescu şi dezastrele care s-au întâmplat. Vreau să clarific faptul că din zece ani de mandat, patru ani l-am avut ca prim-ministru pe Călin Popescu Tăriceanu, actualul aliat al domnului Ponta, doi ani şi opt luni prim-ministru a fost chiar Victor Viorel Ponta. deci din aceşti zece ani, sunt în total șase ani și opt luni. Au mai rămas trei ani şi patru luni pentru Guvernul Boc, din care un an Victor Viorel Ponta a fost membru în guvernul PDL-PSD. Mai rămân doi ani şi jumătate de regim, dacă socotim bine! Asta poate explica, poate, bătălia pe care am avut-o cu un parlament care mi-a fost pur şi simplu ostil pentru că începuse să funcţioneze justiţia. Despre ce regim vrea să vorbească domnul Victor Viorel Ponta? Trebuie să fii caraghios să crezi că toţi românii sunt ca tine… Mincinoşi ca tine!”, a explicat Traian Băsescu.

Fostul președinte și-a ”etalat” câteva dintre reuşitele sale din postura de șef de stat, acuzându-l pe Victor Ponta de faptul că în 2007 când România a devenit membru UE, Ponta ”nu era pe-acolo”. Băsescu a mai explicat că poate parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, semnat după ce acesta a fost instalat ca președinte, este un ”regim negru” din punctul de vedere al actualului (încă) premier.

Vezi înregistrarea video pentru a afla ce spune Traian Băsescu despre predarea a trei milioane de dosare ale fostei Securități, dar și cum susține că ”pe Victor Viorel îl deranjează că am primit o ţară în care justiţia era la cheremul politicienilor şi am lăsat o ţară în care politicienii cam sunt la cheremul justiţiei”.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=j2oIyOPF53Y&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore