Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ca la păcănele! Direcția de Urbanism din primăria de sticlă a lui Dominic Fritz are păreri fundamental contradictorii… în spețe similare

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Asta are, asta n-are, asta e câștigătoare! Exact ca la ”alba-neagra” – așa sunt soluțiile tehnice ale specialiștilor din cadrul Direcției Generale de Urbanism și Planificare Teritorială! O entitate organizațională din primăria de sticlă a lui Dominic Fritz care, la braț cu Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), aflată sub oblăduirea Ordinului Arhitecților din România (OAR), execută un ”paso doble”, fabulos și suav, în funcție de direcția și puterea vântului. Și cum, de vreo doi ani, Coșava și Băltărețul adie doar dinspre USR, e limpede că succesul și orientarea turistică în teren, tot de acolo vin!

Și am demonstrat, negru pe alb, cu statistici bazate pe cifre din surse deschise că, cel puțin până acum, cele mai norocoase proiecte de dezvoltare urbanistică au trecut prin firmele care au legătură cu constelația useristă. În special, cu cele care gravitează în jurul arhitectului-șef al municipiului Timișoara, inegalabilul și incontestabilul Gabriel Almăjan. La care se adaugă și entități ghidonate de arhitectul Răzvan Negrișanu, consilier local USR si Președintele Comisiei de Urbanism.

Și, cu voia dumneavoastră, nu în ultimul rând, în aceeași mare horă a unirii a ”dictaturii arhitecților” se află și societățile comerciale care se întrepătrund, la nivel de acționariat, cu membrii CTATU. Pur și simplu, o ploaie superbă de stele și de interese, dincolo de (i)moralitate și (in)compatibilități. 

Ca să evităm panica, în mod cert, azi nu vom vorbi despre Triunghiul Bermudelor din urbanismul bănățean: Consiliul Județean Timiș – Primăria Timișoara – Ordinul Arhitecților din România (filiala Timiș). Până la urmă, încă de la bun început, asta a fost și miza întregului scenariu…arhitectural: ca întreaga dezvoltare urbană să încapă în aceeași mână forte, astfel ca deciziile să fie uniforme, unidirecționale și, mai mult decât orice, controlabile. De sus până jos! Și nu vom insista, acum, nici pe alegerile de la OAR Timiș care s-au consumat, în urmă cu câteva săptămâni. Ca să se înțeleagă clar: la OAR Timiș nu doar votul a fost secret, ci și ziua votului a fost… clasificată! Oricum, nici despre puzderia de cedări ale unor drepturi de autor, în favoarea unor proiectanți agreați, care vin pe aripile Coșavei și Băltărețului, nu vom dezbate acum, absolut nimic. Sunt doar detalii!

Din contră, azi, așa cum am promis data trecută, vom pune în oglindă două proiecte urbanistice, extrase și împerecheate din surse deschise, astfel încât toată lumea să priceapă cum stau lucrurile cu CTATU și cu Direcția Generală de Urbanism și Planificare Teritorială din cadrul Primăriei Timișoara.

Mai exact, cum se flexibilizează deciziile și soluțiile tehnice de la o ședință la alta și, mai mult decât orice, cum poți să primești, cu toată dragostea și cu toată ființa, lucruri nesperate, la care nici nu ai visat vreodată și, mai mult decât orice, pe care nici nu le-ai cerut! Toate, la pachet și frumos ambalate sub stindardul echității și echidistanței profesionale! Asta, doar pentru că așa trebuia să fie…pachetul promoțional! Un soi de doi în unul, ca să fie bine pentru toată lumea și să nu bată la ochi!

Cu motoarele turate

Și începem cu ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism Timișoara din data de 20 ianuarie 2022. O discuție care și azi se regăsește pe pagina de Facebook a CTATU! Una peste alta, spre finalul dezbaterilor, a fost prezentat, nu pentru prima oară, și proiectul “Modificare PUZ aprobat cu HCL 322/03.08.2007 – spatii de depozitare, servicii si comerț, Calea Torontalului”.

Încă de la primele cuvinte, după o privire asupra planșelor, arhitectul-șef al Timișoarei, Gabriel Almăjan, le-a reproșat proiectanților timișoreni că, nici în ceasul al doisprezecelea, nu au ținut cont de recomandările care au fost făcute de comisia CTATU, la ultima întâlnire, când proiectul, care prevede construirea unui parc industrial și logistic pe o suprafață de circa 40 ha, conectat la rețeaua publică de apă și canal, a căzut la vot. Din nou!

Cert e că și de data aceasta, în ședința CTATU din 20 ianuarie 2022, au fost voci care au sărit la beregata proiectantului. De exemplu, Radu Radoslav, fost arhitect-șef al Timișoarei:  ”A construi astfel de dezvoltări, în condițiile acestea, nici în mahalele Bucureștilor, nu se fac”.

Discurs nihilist care a fost preluat, aprofundat și continuat de către Gabriel Almăjan dar cu nuanțe extrem de importante, așa cum o să vedeți imediat: ”Mai sunt în zonă lucrări și asta am condiționat – ca toate rețele să fie conectate la sistemul centralizat. S-a și dat o Ordonanță pe subiectul ăsta, acum câteva luni, că nu se mai permite neracordarea la rețea, mai ales în zone unde există această posibilitate…”. Ca detaliu, specialiștii pe probleme edilitare, care fac și ei parte din CTATU, nu au fost consultați. Pur și simplu, spectatori!

Și, la câteva luni bune, în baza aceluiași memoriu tehnic, care prevede clar, la capitolul ”Echipare edilitară”, că parcul industrial va beneficia de ”alimentare cu apă și canalizare menajeră”, pe data de 14 aprilie 2022, proiectanții revin în fața comisiei CTATU și a arhitectului-șef al PMT, Gabriel Almăjan. Cine nu crede, poate să urmărească ”spectacolul” pe Facebook, chiar pe pagina entității aflate în galaxia de interese a OAR Timiș!

Si totul a mers ca uns: ca urmare a dezbaterilor din CTATU, a fost emis avizul de oportunitate, nr. 15 din data de 27 aprilie 2022. Doar că nu cu alimentare și canalizare de la rețeaua publică, așa cum ceruseră proiectanții, ci într-o cu totul altă formă, total nesperată, chiar și pentru beneficiarul lucrării, care se obligase deja ca, pe cheltuiala proprie, să aducă utilitățile pe viitoarea platformă industrială de la mai bine de 4 km, chiar din zona magazinului Selgros, Calea Aradului.

Una peste alta, decizia CTATU sună chiar așa: ”Pentru realizarea a cel mult două construcții, evacuarea apelor uzate menajere de canalizare se va realiza printr-un sistem individual de stocare, respectiv se va realiza un sistem de alimentare cu apă de adâncime, până în momentul în care vor exista utilități publice în zonă”. Cu alte cuvinte, foraj! Exact ceea ce proiectantul și beneficiarul NU au cerut niciodată, așa cum rezultă din memoriul tehnic, datat pe 12 martie 2021, și exact ceea ce, același CTATU, în ședință din 20 ianuarie 2022, a refuzat categoric! Nu oricum, ci cu două mâini pe sus!

Briza Băltărețului

Acum, se vede limpede, spun cei cărora nu le suflă nici Coșava și nici Băltărețul în pupă, că explicația acestei anomalii zace în aceeași ședință a CTATU din data de 14 aprilie 2022. Dar cu un rând mai în față! Practic, în avizul de oportunitate cu nr. 14 din 27 aprilie 2022, emis în favoarea SC Vitamin Architects SRL, societate care, așa cum știe toată lumea bună a urbanismului, se învârte în aria de competență a arhitectului Rudolf Graf, consilierul primarului Dominic Fritz. 

Și așa se face că un PUZ ”Zonă de activități economice de tip industrial”, pe o suprafață de 1,8 ha, a primit aceeași notă de trecere din partea CTATU și aceeași recomandare care cu numai două luni înainte, fusese catalogată ca inacceptabilă: ”Evacuarea apelor uzate menajere de canalizare se va realiza printr-un sistem individual de stocare, respective se va realiza un sistem de alimentare cu apă de adâncime, până în momentul în care vor exista utilități publice în zonă”.

Una peste alta, două decizii siameze, la pachet, ca totul să fie bine și să nu existe complicații, astfel încât toată lumea să fie fericită! N-avea cum să fie altfel! Și tot două decizii, total contradictorii, de la o ședință la alta, în sistem de ”alba-neagra”! Ca să fim corecți până la capăt, inițial, proiectul celor de la SC Vitamin Architects SRL, privind ”Zona de activități economice și de tip industrial”, a fost analizat în ședința CTATU din data de 31 august 2021, primind Aviz de Oportunitate nr. 23, document care, din start, a impus racordul la rețele edilitare publice.

Ulterior, din cauza costurilor cu extinderea rețelei de apă și canal care, la fel ca și în cazul celorlalți proiectanți, se aflau la kilometri distanță, cei de la ”Vitamin Architects” au cerut o schimbare de soluție tehnică, invocând costurile de asigurare pentru utilități, în sistem centralizat.

O abordare cel puțin ciudată, atâta timp cât ședințele CTATU sunt tehnice nu… economice! Și asta se vede clar, pe Facebook, în format video! Și societatea consilierului Rudolf Graf a primit, cu zâmbetul pe buze, din prima, și foraj de adâncime și stocaj pentru ape uzate! Fără vociferări și fără povești cu mahalale bucureștene, nici din partea lui Radu Radoslav și nici din cea a lui Gabriel Almăjan. Evident, ca-n poveștile nemuritoare, “până vor exista utilități publice în zonă”. E clar acum?

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore