Ca-n vremurile bune! Sâmbătă, „Dan Păltinişanu” în alb-violet! Vezi când se deschid porţile stadionului

- Advertisement -

Timişorenii au intrat deja în febra partidei cu Steaua Bucureşti, programată sâmbătă. Doar luni se vânduseră deja peste 2.000 de bilete din cele 20.000 de tichete imprimate. Oficialii clubului sunt pregătiţi însă să dea startul tipăririi a încă 10.000 pentru situaţia în care acest lucru va fi necesar.

Suporterii fac apel la „alb-violet”!

După ce primarul Nicolae Robu a anunţat că, din punct de vedere legal, clubul are hârtia cu ajutorul căreia deţine palmaresul istoric al tradiţionalei Politehnica Timişoara, membrii Asociaţiei Suporterilor Poli Timişoara au stabilit marţi seara că este cazul ca timişorenii să revină la fularele, tricourile şi toate celelalte însemne ale vechiului club.

Aceştia au postat un mesaj şi pe reţeaua de socializare Facebook, prin care cer timişorenilor să îmbrace oraşul în violet în ziua partidei.

„Sâmbătă tot oraşul se îmbracă-n VIOLET!
Eşti la meci pe Dan Păltinişanu?
Aduci cu tine orice însemn violet ce îl ai prin casă.
Nu e poruncă, e tradiţie.
Când toţi întind fularele violete… Şi cântă:
<<În toată lumea şi-n toată ţara
Nu e niciunde ca la Timişoara!
Şi să se ştie, în lung şi-n lat,
Că TOTDEAUNA fruncea e-n Banat!
Ole, oleee!” este mesajul distribuit de fani pe Facebook.

Suporterii au distribuit alături de acest mesaj şi unul dintre cele mai emoţionante clipuri realizate despre istoria clubului timişorean Politehnica Timişoara, clip realizat pe muzica lui Laza Knejevic. În imaginile videoclipului se pot întâlni cadre în care apar atât Ioan Timofte, actualul preşedinte al clubului timişorean, cât şi actual tehnician al prim-divizionarei – Dan Alexa.

Prețurile biletelor sunt: 10 lei la peluze, 15 lei la tribunele I şi II, 25 de lei la tribuna 0. Cei interesaţi pot cumpăra tichetele online, pe www.ktickets.ro. Celelalte locuri de vânzare sunt: la chioșcul de la ”Iulius Mall” (zona scărilor rulante), lângă Centrul comercial ”Bega” şi la stadionul ”Dan Păltinişanu” (zona vestiarelor). Totodată, în ziua meciului, vor fi disponibile două case de bilete: în zona tribunei oficiale, respectiv lângă peluza nord. Copiii cu vârsta sub 14 ani vor avea acces gratuit DOAR pe la poarta J (peluza sud).

ATENŢIE! Deoarece este vorba de un meci cu grad ridicat de risc, în ziua partidei nu se vor mai vinde bilete după ora 19:30!

14 porţi deschise publicului

În ziua jocului, vor fi deschise porţile arenei începând cu ora 19:30. După ora 18:00, circulaţia în jurul stadionului va fi închisă total. Accesul pe stadion se va putea face la următoarele porţi:
– Tribuna 0 + Tribuna I: C, D, E, F, G;
– Tribuna II: K, L, M, N, I;
– Peluza Sud: H, I, J;
– Peluza Nord: P.

Poli Timişoara – Steaua Bucureşti se joacă sâmbătă seara, începând cu ora 21:30, pe stadionul Dan Păltinişanu.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

Robu, convins ca pesedistii vor fi pedepsiti teribil pentru demolarea Stadionului „Dan Paltinisanu”

Critici dure aduse de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, conducerii...