Organizatorii concertului “The 7 Million Dollar Stradivarius Violin” susţinut de artistul de renume mondial Edvin Marton, miercuri 21 decembrie, de la ora 19, la Sala Olimpia din Timișoara vin cu un cadou special pentru tinerii pasionaţi de muzică.
„Pentru că evenimentul face parte din proiectul ARCA Events, al Asociației Tineri Implicați în Dezvoltare, ne dorim să facilităm accesul celor mai mici dintre noi la acest concert. Astfel, copiii și tinerii până în 18 ani care studiază muzică, vor avea acces gratuit la spectacol. Întrucât sunt minori, participarea lor este condiționată de prezența unui adult, iar aceaste bilete se pot elibera doar la numarul de telefon 0756035564- Andrei Căprioru. Este nevoie doar de o dovadă că studiază muzica”, transmit organizatorii.
Despre Edvin Marton amintim că a început să studieze vioara de la vârsta de 5 ani, iar la 8 ani a fost admis la cea mai prestigioasă scoală de muzică din Rusia, ţară în care a susţinut și primul său concert la vârsta de 12 ani, alături de Orchestra Simfonică din Moscova. Acum zece ani, artistul a compus aranjamentul muzical pentru reprezentaţia lui Evgeni Plushenko în cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, program răsplătit cu medalia de aur. În 2008, acesta a câştigat premiul cel mare Eurovision, un premiu MTV şi un trofeu Emmy pentru „Cea mai bună compoziţie muzicală a anului”.
Toate informațiile actualizate despre eveniment se regăsesc aici.