Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

CNADNR – cea mai tare păcăleală de 1 aprilie! Vezi cum a plătit un timişorean ROVINIETĂ pentru… ANGOLA!!! FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Statul român, prin politicienii săi, ştie să ne păcălească. De 25 de ani ne păcăleşte cu democraţia! De 25 de ani ne ia şi uită să ne mai şi dea. De 25 de ani pune taxe peste taxe şi impozite peste impozite, până ajung oamenii, în cel mai fericit caz de pleacă peste hotare şi nu se mai întorc în veci pururi! Iar în cazuri mai puţin ortodoxe îşi bagă pistolul pe gură şi… trag (vezi nefericitul incident de ieri de la Dumbrăviţa). Devine dramatic faptul că poporul român stă cu capul plecat în faţa batăii de joc a guvernelor care s-au perindat pe la Bucureşti, în loc să ia ATITUDINE! Guvernanţii scumpesc combustibilul de la o zi la alta cu peste 40 de bani pe litru pe motiv că „aveam cea mai ieftină benzină din Uniunea Europeană”. Benzina din România este acum cea mai scumpă din Uniunea Europeană, mai scumpă decât în Luxemburg, stat în care salariul minim pe economie depăşete 1.800 de euro. La noi, acelaşi salariu minim pe economie nu ajunge nici măcar la 1.000 de lei…

Revenind la subiect, un timişorean se duce pe 1 aprilie (şi nu e glumă, e cât se poate de serios!) să-şi cumpere o banală rovinietă pentru şapte zile, de la un automat. Plăteşte 13,35 lei pentru o taxă care nu se justifică sub nicio formă şi primeşte, de la automatul de plată acel „bon” – dovada că a achitat taxa de drum. Dovada ce trebuie păstrată un an de zile pentru că sistemul informatic al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) este de rahat, dar nu de-ăla dulce.

Bun! Mergem mai departe şi lăsăm astfel de „amănunte” deoparte. Aşa cum se poate observa, cea mai mare păcăleală a CNADNR-ului pentru timişoreanul nostru, este legată de faptul că taxa de drum a fost achitată pentru ANGOLA!!!

Păi nu e normal oameni buni? Drumurile noastre arată precum cele din Angola…

Poate CNADNRu’, mai vrea acum şi nişte miliaone de euro să repare erorile informatice din sistem.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore