Cosmin-Tinta

De exemplu, poţi vedea cu uşurinţă care-i diferenţa dintre un “câine de pază” – al democratiei- şi unul “de companie”. Odată desprins, am băgat o pipă şi mi-am făcut procesul de predare-primire al zilei: sunt bucuros, scârbit şi mă încearcă nişte temeri, deopotrivă. Sunt bucuros pentru că a căzut unul dintre capii “sistemului”. Unul dintre securistii-tradatori care au confiscat România după ’89, au siluit-o şi au pus-o pe tarabă. A luat cât a putut de pe tarabă şi a înlesnit împărţeala pe nimic la alţii. Din cauza unora ca el am ajuns sclavi moderni în propria ţară.

Mă mai bucur pentru că a căzut unul dintre cei care au siluit ideea de politică şi de jurnalism- un personaj care a inventat şi dat viaţă partiduleţului de luntre, a pus bazele şi a întreţinut mercenariatul jurnalistic, reînviind cu succes “aparatul de propagandă”. Decizia instanţei e mai grea decât cea din cazul Năstase: atunci a căzut o papusa-jucausa, acum a căzut unul dintre marii păpuşari. Cu sinceritate o spun: mă bucur şi pentru că şi-a luat-o un tip care îmi era profund antipatic. Nu-i suport pe cei care nu au nicio tresărire atunci când mint sau când invocă demnitatea şi onoarea fără să aibă vreo legătură cu ele.
Mi-e scârbă pentru că proaspătul puşcăriaş se dezmierda ca victimă, lipsit total de scrupule, cu doar câteva ceasuri înainte de sentinţă. Încerca să dea “la temelie” poporului cu poveşti despre familie, suferinţă, însingurare şi wc-uri din fund de curte. Mi-e scârbă de ipocrizia unui premier care vorbeşte despre libertatea de exprimare într-o poveste care conţine un post de televiziune servil şi o realitate juridică incontestabilă: confiscarea asupra căreia se face tam-tam e parte dintr-o firească recuperare de prejudiciu. Nu a postat pe facebook trăiri şi emoţii asemănătoare în cazul Realitatea tv sau TVR

Mi-e scârbă de spectacolul plângăcios şi care îi cere proşti pe telespectatori, pus în scenă de cei de la antene. Ei, cei care au strivit cu seninătate esenţa şi misiunea meseriei de jurnalist, ei, cei care au dat cu sictir “câinele de pază” pe “câinele de companie”, fac acum pe victimele şi moraliştii…
Da, am şi temeri. Mi-e teamă de “bucuria prostului”, de exemplu. Adică de exaltarea aia care te cuprinde într-o situaţie de gen şi care te poate face să rămâi blocat într-o stare nătângă dar insistentă, dincolo de care nu mai vezi prea uşor. Mi-e teamă să nu rămânem bucuroşi în starea de “na, uite că li se întâmplă şi ălora”… şi atât!

Nu, fraţilor! Seria asta NU trebuie să se oprească aici. Eu unul îmi voi risipi temerile şi voi fi cu adevărat bucuros atunci când instanţele îi vor pedepsi pe toţi cei care ne-au îngropat în ultimul sfert de secol. Atunci când voi vedea sentinţe care pedepsesc felul în care ne-am pierdut ţara de sub picioare şi care îndreaptă lucrurile. Atunci când statul român va funcţiona din nou cu adevărat pentru binele, siguranţa, libertatea şi prosperitatea NOASTRĂ. Amin!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here