Cosmin-Tinta

Există doi factori declanşatori ai acestui tumult. Unul e de sorginte internă şi e ceva mai vizibil. Practic, toţi cei de pe scena politică au ieşit înfrânţi din ciocnirea de pe 25 mai. Nimeni nu a luat cu adevărat caimacul, iar asta le dă fiori tuturor. Aşa că s-au pus pe legat tot felul de chezăşii politice care să mai alinieze un pic procentele. Al doilea factor declanşator este extern. Şi determinant pentru mai toate iţele factorului intern.

Primul lucru care a surprins după alegeri este rapiditatea cu care s-au mişcat liberalii şi democrat-liberalii întru unificarea dreptei. Plus trecerea aparent surpriză a liberalilor în rândul popularilor europeni. Privită din perspectiva internă, mişcarea este logică şi salutară. Devine niţel suspectă atunci când lărgeşti câmpul vizual. Pentru că în acest moment, în Europa se confruntă, în mare, două tendinţe: cea federalistă şi cea anti-federalistă. Prima are drept locomotiva Germania şi urmareste- să nu ne ferim de adevaruri- transformarea Uniunii într-un supra-stat federal dominat politic şi economic de către nemţi. Parcursul presupune fărâmiţarea centrelor de greutate şi decizie ale statelor naţionale, printre altele prin aşa-zisa regionalizare şi luarea în stăpânire a continentului bucată cu bucată. Sau regiune cu regiune, după cum vreţi… Nu e decât o reaşezare în actualitate a unei strategii puse la punct acum vreun secol şi jumătate de gânditorii politici germani. Şi pe care nemţii au încercat să o aplice în două rânduri cu armele. Acum lucrează cu mare sârg, de ani de zile, cu arme economice şi politice la realizarea acestui plan. Iar momentul culminant tocmai se consuma- unii s-au cam prins, curentul anti-federalist s-a accentuat, în Parlamentul European au ajuns cam mulţi adepţi “anti “. Germania nu are încotro şi accelerează aplicarea planului, până nu e prea târziu. O face prin intermediul popularilor europeni, pe al căror şef, Jean-Claude Juncker, îl vrea preşedinte al Comisiei Europene.

Dacă pe acest fond facem o scurtă întoarcere acasă, putem înţelege printr-o cu totul altă cheie filmul cu unificarea dreptei. Îndrăznesc să cred că se face cu ordin de la Berlin, pentru a mai garanta nişte voturi pentru proiectul german de Europa şi pentru a întări jocul “pe mişcare viitoare”, cum se spune în handbal. Pentru că (sprechen sie deutsch?) nu strică să ai la Bucureşti un preşedinte care să spună în mod nativ “Ja!”…

Foarte interesant de văzut ce va face stânga. Are multe conserve goale de tras după ea şi se află la guvernare, acolo unde se pierd de obicei voturi. Mai mult, guvernează cu sprijinul celui mai fâşneţ actant politic de pe la noi- UDMR. Care face parte tot din rândul popularilor europeni! Cât de greu le-o fi prin toamnă să schimbe macazul? Om trăi şi om vedea…

PS: Nu vă asurzeşte un pic tăcerea lui Băsescu?…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.