Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Coup de foudre! Geanina Mihaela Bodislav, o tânără anonimă a tras lozul câștigător: un job foarte bine plătit într-un spital timișorean condus de iubitul său

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
În urmă cu nici două săptămâni, Vocea Timișului devoala contradicția dintre lauda de sine a managerului Spitalului Județean Timișoara și realitatea din unitatea sanitară condusă de Raul Florian Petrișor Pătrașcu.

În articolul respectiv, făceam referire la declarațiile mustind de ipocrizie ale domnului Pătrașcu date colegilor de la www.tion.ro, care, în 22 iulie 2021, publicau articolul “Angajare suspectă la Spitalul Județean Timișoara. Șefa Biroului Personal participă la concursul pentru un post de psiholog”.

N-am insistat atunci pe concursul suspect de angajare din iulie 2021, prezentat de tion.ro, dar, în urma noilor informații care ne-au parvenit la redacție, o vom face acum, însă cu completări și cu o necesară punere în context. Așadar, cu un an și jumătate înainte de evenimentele descrise în acel articol, în 10 ianuarie 2020, Spitalul Județean Timișoara anunța organizarea unui concurs pentru ocuparea de posturi vacante contractuale pe perioadă nedeterminată. Printre ele, și două posturi de economist gradul II la Serviciul RUNOS (Resurse Umane, Normare, Organizare și Salarizare), cu condiții minime de participare la concurs: diplomă de licență și 6 luni de vechime în specialitate.

La proba scrisă, se prezintă doar două dintre cele patru candidate înscrise: Geanina Mihaela Bodislav, care abia reușește să obțină punctajul minim, 50 din 100, și Ramona Crețu, care se prezintă incomparabil mai bine și obține 70 de puncte. Era evident că proba interviului era o formalitate și că ambele candidate vor obține joburile dorite. Așa a și fost, doar că, spre deosebire de proba scrisă, la interviu,  Geanina Bodislav i-a luat fața Ramonei Crețu (75 de puncte, față de 65), fără ca ierarhia finală să se schimbe. Domnișoara Geanina a punctat doar la impresia artistică, pentru că acolo unde a contat cu adevărat, la bagajul de cunoștințe de specialitate, dumneaei a fost surclasată de contracandidata sa.

Ascensiune stranie

Angajată de la 1 martie 2020 pe postul de economist, tânăra Geanina ajunge, surprinzător, peste doar patru luni, șefă a Biroului Personal din cadrul RUNOS. Spunem “surprinzător”, pentru că, totuși, domnișoara Bodislav abia reușise să obțină punctajul minim la concursul de angajare. Detaliile privind intervalul de doar patru luni din momentul angajării și cel al ascensiunii profesionale au fost culese de colegii de la www.tion.ro de pe profilul de LinkedIn al Geaninei Bodislav, profil care, ulterior, a dispărut din spațiul virtual.

Timpul trece și ajungem în vara lui 2021, când Spitalul Județean Timișoara anunță, în 5 iulie, organizarea unui nou concurs pentru ocuparea unor posturi contractuale, unul dintre acestea fiind cel de psiholog clinician practicant la Centrul de Hemodializă (condiția de participare: un an de vechime în specialitate). Acesta este concursul despre care au scris, după selecția dosarelor, dar înainte de desfășurarea probei scrise și a interviului, colegii de la www.tion.ro. Așa cum au arătat aceștia, șefa Biroului Personal, Geanina Bodislav, licențiată și în psihologie, la Universitatea Tibiscus, și-a dorit o reconversie profesională și s-a înscris la concursul pentru postul de psiholog clinician la Centrul de Hemodializă, alături de alți patru contracandidați, rămași trei după ce unul a fost respins la selecția dosarelor.

La faza asta se încheie articolul de pe www.tion.ro, colegii noștri încheind relatarea cu declarațiile bombastice ale managerului Spitalului Județean, Raul Pătrașcu: “Nu există concursuri aranjate, toate sunt transparente și la liber. La liber înseamnă că nu contează cine ești sau de unde vii, poți să te înscrii dacă îndeplinești condițiile. Eu nu am cum să opresc pe nimeni (…) De când am venit eu aici, nu am avut plângeri la vreunul din concursuri. Dacă vor fi, le voi trata cu cea mai mare duritate, nu accept așa ceva. Eu am dat exemple de bune practici, de transparență și de legalitate, asta înseamnă că cei care sunt în subordinea mea trebuie să le respecte”. Și marmota învelea ciocolata în staniol…

Acum, preluând ștafeta de la colegii noștri, vă relatăm ce s-a întâmplat mai departe. La proba scrisă, Geanina Bodislav s-a clasat a treia (60 de puncte), concurenții din fața ei având 62,5, respectiv 67,5 puncte. Doar că, așa cum și-a obișnuit fanii, domnișoara Bodislav a făcut furori la proba interviului, unde a întors spectaculos soarta meciului: 90 de puncte, față de 50, respectiv 70 de puncte! Astfel, cu un total de 75 de puncte, Geanina Bodislav și-a depășit clar contracandidații, care, cu 56,25, respectiv 68,75 de puncte, au pierdut clar disputa pentru postul de psiholog clinician practicant la Centrul de Hemodializă.

Explicația reconversiei profesionale

Ajunși în acest punct al povestirii noastre, probabil că vă întrebați de ce și-a dorit Geanina Bodislav o schimbare cu 180 de grade a carierei, de la un post de economist la unul de psiholog? Simplu: pentru un salariu substanțial mai mare. Conform listei funcțiilor și salariilor de bază din cadrul Spitalului Județean Timișoara, valabilă din septembrie 2021 și publicată pe site-ul unității sanitare, un economist gradul II, așa cum era Geanina Bodislav, era încadrat cu un salariu de bază de 3.106 lei, la care se adăuga un spor pentru condiții deosebite de muncă de 330 de lei și o indemnizație de hrană de 269 de lei.

Pe de altă parte, în schema de personal a Spitalului Județean Timișoara, figurau, în septembrie 2021, patru posturi de psiholog practicant, plătite astfel: 5.328 lei salariu de bază plus un spor de 1.865 lei și o indemnizație de hrană de 347 lei; 4.323 lei plus 2.075 lei și 269 lei; 5.594 lei plus 4.755 lei și 347 lei; 5.330 lei plus 1.865 lei și 300 lei. Nu știm exact unde a fost încadrată Geanina Bodislav, dar, ținând cont că “personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care lucrează în unități de dializă” încasează un spor între 35% și 50% din salariul de bază, am putea să pariem că noua psiholoagă practicantă a Centrului de Hemodializă s-a ales, începând cu septembrie 2021, cu unul dintre salariile de bază prezentate mai sus la care sporul nu depășește 50%: 4.323 lei, 5.328 lei sau 5.330 lei. Indiferent care este varianta corectă, parcă sună altceva decât 3.106 lei plus un spor de 330 lei…

Am păstrat pentru final cheia întregii povești de succes care a avut-o drept protagonistă pe ilustra necunoscută Geanina Mihaela Bodislav. Așa cum Cenușăreasa din basmele copilăriei și-a găsit finalmente prințul, și domnișoara Geanina și-a descoperit alesul, chiar la locul de muncă: pe nimeni altul decât managerul unității sanitare, Raul Florian Petrișor Pătrașcu, autoproclamatul etalon de transparență și bune practici, a cărui iubită bifa reușite după reușite în spitalul condus de dumnealui!

Fiindcă nu le știm chiar pe toate, nu putem oferi o localizare exactă în timp a declanșării poveștii de dragoste dintre Geanina și Raul, dar grație unor capturi foto de pe paginile de Facebook ale celor doi amorezi, putem confirma că ei aveau deja o relație în momentul în care presa prezenta suspiciunile din jurul concursului pentru postul de psiholog practicant, finalizat în 10 august 2021. Astfel, la o poză romantică postată de Geanina Bodislav, în 7 septembrie 2021, pe propria pagină de Facebook, domnul Pătrașcu nu se poate abține și plasează o inimioară. Asta în public, pentru că, pe pofilele de Facebook ale celor doi setate pentru prieteni, lucrurile sunt mult mai clare.

Domnișoara Geanina postează, în 16 septembrie 2021, o poză extrem de sugestivă în care apare îmbrățișată, pe plajă, de iubitul Raul, poză care primește 169 de like-uri și inimioare de la prietenii celor doi. La rândul său, și managerul Spitalului Județean Timișoara le arată prietenilor săi, pe pagina de Facebook, un instantaneu extrem de tandru în tandem cu iubita subalternă, pentru ca, în 13 noiembrie 2021, pe pagina Geaninei Bodislav să apară postată o poză cu marea veste: a spus DA! Prietenii par copleșiți de emoție, iar reacțiile curg: 243 de like-uri și inimioare, 265 de comentarii…

Să fie într-un ceas bun!

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore