E de aşteptat că luni, chiar de Ziua Naţională a României, să mai apară un colaj foto, în care Titu Bojin să fie urcat pe un tanc cu un drapel în mână şi să se sugereze că este unicul bastion împotriva corupţiei instituţionalizate din Timiş!!! Titu Bojin, eliberatorul!!!
Să presupunem! Acesta va fi verbul din limba romană pe care-l vom folosi, în mod frecvent, când vom face referire la ‘personalitatea celestă’ a lui Titu Bojin tocmai pentru ca, atunci când vine vorba despre preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, nimic nu poate fi sigur, concret sau bătut în cuie. Totul e relativ!
Acum, zilele trecute, după ce PSD a pierdut alegerile pentru prezidenţiale – că PSD le-a pierdut, nu Victor Ponta – pe turnanta mediului online, chiar pe pagina de FB a postului local de televiziune ‘Europa Nova’ Timişoara, ‘o minune Dumnezeiasca’ şi-a făcut apariţia, să presupunem, în mod cu totul şi cu totul inocent şi fără niciun mesaj subliminal: un colaj cu preşedintele Titu Bojin, dotat cu aripi de înger şi cu o aură angelică, undeva într-o parte a capului!
Mesajul, care îl însoţeşte pe ‘ingerul’ pesedist Titu Bojin, este unul de proporţii Biblice: ‘Titu Bojin, şeful PSD Timiş, a rămas cel mai curat şi cinstit preşedinte (PSD) de consiliu judeţean din ţară. În dosarul deschis la Parchetul General, Titu Bojin, a rămas doar în calitate de suspect! Mai rămâne în ghearele DNA Ilie Sârbu şi în ‘cioclul’ DNA-ului Adam Craciunescu pentru un tun la păduri de 200 milioane euro’…
Să presupunem, din nou, că anunţul ‘apocaliptic’, făcut de televiziunea ‘Europa Nova’, condusă de însuşi consilierul personal al preşedintelui CJ Timiş, Stelu Iordache, ar fi unul corect şi adevărat.
Aşadar, plecând doar de la această singură premisă, este evident că, înainte cu nicio săptămână de apariţia pe piaţă a ‘ingerului’ Titu Bojin, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a minţit, ca o scroafă ordinară, când a anunţat că preşedintele CJ Timiş a fost inculpat pentru abuz în serviciu, în acelaşi dosar în care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată, atât soţia demnitarului cât şi fiul acestuia.
Pentru că vorbim, iarăşi, despre Titu Bojin mai facem o presupunere şi anume aceea că preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a păcălit cu neruşinare poporul, la fel ca şi cei de la Parchetul ICCJ, când s-a dat român şi creştin-ortodox practicant!
Asta doar în logica de trei simplă a ‘consilierului prezindenţial’ Stelu Iordache, întrucât aura angelică de deasupra capului lui Titu Bojin este specifică strict cultului catolic, în bună tradiţie ortodoxă îngerii fiind reprezentaţi cu raze de soare, în plan secund. Din nou, că iar vorbim de Bojin, presupunem că la mijlloc nu e vorba de nicio confuzie, în faptul că aura a fost aleasă în detrimentul razelor de soare şi că, în fapt, în mod subliminal şi paramilitar, preşedintele CJ Timiş a dorit să transmită un mesaj clar de susţinere către Klaus Iohannis, adoptând ‘tactica minoritarului religios’, într-o ţară preponderent creştin-ortodoxă.
Acum, despre colajul în sine, presupunem că Stelu Iordache, în calitatea sa de ‘consilier plenipotenţial’ nu a dorit să-şi bată joc crunt de şeful său, într-un stil de ‘Romania mare’, expunându-l pe Titu Bojin cu aripile de înger prinse pe piept şi nu pe spate, creionându-l mai degrabă ca un ‘porc zburator’ decât cu un înger zvelt, bălai şi cu un abdomen de invidiat!
Să presupunem că, din nou, Titu Bojin a spus adevărul când a declarat pentru presa locală, vizavi de acest colaj foto, care-l înfăţişează drept un înger, în timp ce pe colegii săi de partid, Ilie Sârbu şi Adam Craciunescu, ‘caricatura’ îi demonizează, acuzându-i de corupţie instituţionalizată, că nu are nicin amestec în toată această poveste şi că ‘politica editorială a TV Europa Nova este independentă faţă de obligaţiile lui Stelu Iordache ca şi consilier personal la CJT’.
În aceeaşi logică a lui Bojin presupunem, iarăşi, că Stelu Iordache nu a fost nico secundă şeful ‘echipei media’ a PSD Timiş, care s-a ocupat de campania electorală a lui Victor Ponta în Timiş. Şi că niciodată, acelaşi consilier al său, imediat după ce Ponta a pierdut prezidenţialele, nu i-a băgat în direct prin telefon, la emisiuni TV, pe o serie de primari PSD acuzându-i că au fost slabi şi că au pierdut alegerile din cauza incompetenţei şi pe blat!
Supozăm, din nou, că în acele momente, Stelu Iordache nu a dat cu barda în primari, nici din postura de consilier al preşedintelui Bojin, nici din poziţia de şef al ‘echipei media’ a PSD Timiş ci, pur şi simplu, s-a folosit de calitatea ‘independentă’ de realizator TV.
Aşa că e normal, presupunem, că nici Titu Bojin să nu se supere prea tare, dacă seară de seară, în diverse medii online sau pe Antena3 şi România TV, pe principiul ‘inependenţei’ va fi ‘tocat’ şi luat la bani mărunţi de ‘consilierii’ lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, Adam Craciunescu şi mulţi alţii.
Şi, apropo, de sintagma conform căreia Titu Bojin este cel mai curat, cinstit şi corect preşedinte de Consiliu Judeţean din România, vă invităm luni, cu începere de la ora 14, la restaurantul Moticica de pe Calea Lugojului, acolo unde PSD face, DIN NOU, un chef de pomină în locaţia sa de suflet, care aparţine unui om de afaceri, Mihai Moticica, cercetat în libertate de DIICOT pentru evaziune fiscală pe filiera ţiganilor din Strehaia.
Tot de DIICOT şi tot pentru facturi false cu ţiganii din Strehaia este cercetat, în arest la domiciliu, un alt prieten intim de-al preşedintelui Titu Bojin, celebrul Florin Maran, patron al Tehnocer SRL şi Dateco SRL, ambele firme abonate la banii publici ai Consiliului Judeţean. Eident, presupunem că, pomenindu-i pe cei doi intimi ai lui Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş nu s-a supărat, că doar, vorba aia, nu are nicio treabă sula cu prefectura!
Şi nu mai spunem nimic acum despre faptul că, în ultima săptămână de campanie, în cadrul unei înregistrări TV de la TV Europa Nova, la care a fost invitat Ilie Sârbu, una s-a discutat în platoul emisiuni, altceva a fost difuzat pe post.
Presunem doar că, la montaj, fraze de genul ‘organizatia Timiş a PSD e praf’, ‘se lucrează haotic şi nu au rezultate’ şi ‘… mă mir că până acum nu l-a luat DNA-ul’, scăpate din gura ‘moderatorului’ Stelu Iordache, în calitate de şef al ‘echipei media’ nu au mai încăput… în cadru.
Presupunem că, celălalt consilier al lui Titu Bojin, fost cameraman tv până de curând, care filma emisiunea de la TV Nova, în care se făcea înregistrarea cu Ilie Sârbu, a uitat să schimbe filmul, nu-i aşa, impresionat de ‘turaţiile’ moderatorului Iordache…