Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

”Dinozaurul” Titu Bojin, înlocuit cu un traseist politic. Finul lui Tariceanu preia fraiele Apelor din Banat

- Advertisement -
Schimbare în conducerea ABA Banat. Directorul general al instituției, Titu Bojin – un adevărat ”dinozaur” al politicii județene – urmează să fie ”retrogradat” din funcție de actualul director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Arad (insituție din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș), Caius Mihai Parpală.

Informația ne-a fost confirmată oficial chiar de fostul lider PSD Timiș, care a recunoscut că, cel mai probabil, săptămâna viitoare va fi trecut pe un post de director adjunct.

Întrebat dacă este adevărat că mutarea a fost organizată ”pe la spatele” său, așa cum spun sursele Vocea Timișului din interiorul instituției, Bojin a negat categoric, susținând că totul se face la cererea sa, acesta motivând că urmează să intre în campanie electorală.

”Se pare că săptămâna viitoare se face mutarea, dar cu acordul meu. Deci, am trecut pe poziția a doua. Eu am făcut cerere de trecere de pe funcția numărul unu pe funcția numărul doi, având în vedere că intru și în campanie”, ne-a declarat Titu Bojin.

Șeful de la Ape susține că este ”mai corect” să intre în campanie de postul de director adjunct al ABA Banat. ”Nu pot să intru în campanie de pe postul de director general, să fac politica Guvernului actual, iar apoi să spun că nu îmi place stânga sau dreapta. Gestul meu este fair-play, dar să vedem când se face…”, a mai precizat Bojin.

Sursele noastre ne-au confirmat că Bojin nu este deloc de acord cu decizia luată la nivel de minister, între ministrul Alexe și Parpală, decizie luată peste capul actualului director al apelor din Banat, ceea ce i-a creat o stare deloc agreabilă lui Bojin.

Fostul lider PSD Timiș susține însă, că totul s-a făcut ”foarte corect”. ”O spun cu mâna pe suflet: s-au comportat mai mult decât corect vizavi de mine. Dacă se duce până la capăt (n.r.- numirea noului director), se face la înțelegere, fără scandal. Eu mă chinui să îmi văd de treabă în continuare”, a mai precizat Bojin.

Încă director al ABA Banat, Bojin a dat asigurări că toate proiectele demarate de instituția pe care o conduce vor fi continuate de liberalul Caius Mihai Parpală, care, în trecut, a fost membru PD-L, USL, PSD și USR.

Cine este Caius Mihai Parpală

Viitorul șef al ABA Banat ocupă funcția de director al SGA Arad din cadrul ABA Mureș încă din 2012. Până în urmă cu opt ani, când a ajuns șef peste ape, Parpală a păstorit drumurile din același județ vecin, din 2004 și până în 2012 ocupând ”funcția supremă” în cadrul Regiei Autonome de Drumuri Municipale Arad, funcție pe care a ocupat-o și în perioada 1997-2000.

În ceilalți patru ani, între 2000 și 2004, Parpală a fost președinte al Consiliului Județean Arad. De asemenea, același Caius Mihai Parpală (60 ani) a fost numit, în urmă cu un an, membru în Consiliul de Administrație al companiei Romgaz.

Ca fapt divers, merită precizat și faptul că Parpală este finul liderului formațiunii politice ALDE la nivel național, Călin Popescu Tăriceanu.

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore