Cum a decontat ABA Banat lucrări inexistente și cum a acceptat conducerea instituției să-l apere pe Titu Bojin, președintele CJ Timiș

- Advertisement -
Înainte de fi președinte al Consiliului Județean Timiș, până în 2012, pesedistul Titu Bojin a fost directorul Administrației Bazinale a Apelor – Banat (ABA). Ani la rând, în plină guvernare pedelistă sub Emil Boc, din postura de șef al PSD Timiș și manager peste debitele râurilor din vestul României, Titu Bojin a reglat ,,apele” bănățene, după cum i-au dictat interesele și conștiința.

Așa cum am arătat în episodul trecut, SC Tehnodomus SA Arad a avut ,,norocul” să prindă în subantrepriză contractul de renovare a ,,Palatului Apelor” Timișoara (n. n – fosta Regională CFR Timiș), lucrare care nu a fost licitată public, ci a fost hotărâtă, pur și simplu, la o masă rotundă, în cadrul unei ,,comisii de evaluare”.

Inițial, lucrarea a fost aprobată la suma de 10.797.324 lei ca, după nici două luni, practic în decembrie 2011, ABA Banat să o pună de o nouă comisie de evaluare, astfel încât suma a fost corectată la 12.841.502 lei. De precizat că, în stilul clasic al lucrului bine făcut, nici primul și nici cel de-al doilea raport al comisiilor de evaluare nu poartă semnătură directorului ABA Banat de la acea vreme, Titu Bojin.

Șmecherie irelevantă, oricum, atâta timp cât Titu Bojin era directorul insituției, iar ABA Banat avea şi calitatea ordonator de credite, banii stând ,,în pixul” – că așa îi place să spună – actualului președinte al CJ Timiș! Asta cu scosul castanelor din foc, cu mânuța altuia, nu mai ține de multă vreme! Revenind la contractul atribuit pe un colț de masă celor de la SC Tehnodomus SA, hora unirii a mers mult mai departe, chiar și prin modalitatea prin care ABA Banat a acceptat deconturi de lucrări doar în baza unor situații, fără facturi de la furnizorii de materiale!!!

Trăi și viață, în epoca Bojin, întrucât documentele de la furnizori au fost aduse, abia în febriarie 2015, la mai bine de doi ani de la plecarea lui Titu Bojin de la ABA Banat la CJ Timiș. Și asta, doar la instențele disperate ale organelor de control!

Investiții inexistente

Așadar, după ani de zile de la deconturi, situații de lucrări semnate și recepții întocmite, probabil tot pe un colț de masă de la ABA Banat, prin sondaj, organele de control au constatat diferențe semnificative. Pentru câteva articole din situaţiile de lucrări, echipa de control a confruntat preţurile menţionate de SC TEHNODOMUS SA, în situaţiile de lucrări, cu preţurile materialelor din facturile emise de furnizorii de la care SC TEHNODOMUS SA s-a aprovizionat.

Așa s-a ajuns la concluzia că prețul real al granitului a fost umflat de 2,8 ori, rezultând o diferență de 91.350 RON în detrimentul ABA Banat. La fel s-a constatat şi la capitolul ,,ferestre lemn multistrat”, unde difernța de bani, tot în detrimentrul statului român, a fost de 103.586 RON. Mai mult, în timpul verificărilor pe teren de la sediul SH Bega, care au fost efectuate, împreună cu conducerea ABA Banat, s-a constatat că există diferenţe între cantităţile de lucrări executate în mod real şi cantităţile de lucrări decontate în baza situaţiilor de lucrări.

Aceste diferenţe provin de la două articole de lucrări, cele cu privire la suprafaţa uşilor şi a ferestrelor decontate dar care în realitate, nu sunt executate, suma decontată în avans către Tehnodomus SA fiind de 633.585 lei. Așadar, după un calcul matematic aplicat, organelle de control au ajuns la concluzia că, ,,valoarea estimativă a abaterii constatate cu privire la deturnarea de fonduri” este în sumă totală de 828.521 lei.

Explicații halucinante

Vizavi de toată această situație, conducerea ABA Banat, în frunte cu directorul Lucian Ervin, a încercat să dreagă busuiocul, motivând că… au mizat pe buna credință a predecesorilor. Mai exact, pe corectitudine şi luciditatea lui Titu Bojin, președintele CJ Timiș.

Evident, așa cum rezultă și din concluziile verificărilor, ,,Luci Ervin, în calitate de ordonator de credite, trebuia să cunoască faptul că nu are dreptul legal de a efectua plăţi de ordinul milioanelor de lei către o societate comercială cu care ABA Banat nu are încheiat un contract. Pentru lucrările de reabilitare sediu SH Bega (Palatul Apelor), ABA Banat nu a încheiat contract nici cu SC APASCO SA şi asociaţi şi nici cu SC TEHNODOMUS SRL din Arad. D-nul director Luci Ervin, la numirea domniei sale în funcţia de director avea obligaţia de a verifica dacă există sau nu există contracte încheiate pentru sumele pe care domnia sa le-a plătit către SC TEHNODOMUS SRL”. Clar ca lumina zilei! În ceea ce priveşte răspunsul dat de către d-na director economic, Aurica Gal, cum că toate plățiledin bani publici i se par oportune, echipa de control arată că logica contabilei ABA Banat” este inadmisibilă pentru un director economic al unei instituţii publice”. Pe scurt, Aurica Gal a susținut, sus și tare, că ,,clauza contractuală din contractul APASCO-TEHNODOMUS impune plata la executant”, de şi NU există nici o clauză contractuală, consemnată într-un contract încheiat între două societăţi comerciale, care să poată impune ceva unei instituţii publice. Mai exact, un contract încheiat între doi agenţi economici nu poate produce efecte asupra unei instituţii publice!

Miza jocului

Realitatea jocului de picioare, realizat de mai marii ABA Banat, a avut însă un scop pervers, bine definit, în detrimental statului român: SC APASCO SA a intrat în insolvenţă, acesta fiind motivul adevărat pentru care plăţile s-au efectuat direct către SC TEHNODOMUS SRL şi nu către APASCO SA.

Mai mult, acel contract despre care directorul economic al ABA Banat, Gal Aurica, aminteşte în răspunsul dat la nota de relaţii nici măcar nu se regăseşte la ABA Banat, şi practic nici nu are de ce să se regăsească, întrucât este un contract încheiat între doi agenţii economici… private!

Că lucrurile stau întocmai, fix așa cum au descris manevrele organele de control, rezultă şi din faptul că, chiar în timpul misiunii de audit la ABA Banat, SC Tehnodomus SA, simțindu-se cu musca pe căciulă, a virat statului întreaga valoare a prejudiciului estimat. Fără comentarii, fără tam-tam, fără divergențe sau obiecțiuni! Așadar, întrucât prejudiciul estimat a fost recuperate integral, echipa de control a formulat către ABA Banat o serie de recomandări, doar pentru aspectele ce nu au fost remediate în timpul misiunii de control şi anume: încetarea efectuării de plăţi pentru reabilitarea obiectivului sediu SH Bega din fonduri provenite de la bugetul statului și luarea tuturor măsurilor ce se impun cu privire la procedura de achiziţie publică finalizată prin încheierea unui contract de lucrări, în vederea intrării în legalitate şi a decontării sumelor doar în baza de documente justificative obligatorii.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie