Aşa cum vă anunţam încă de acum câteva zile, Timişoara a avut nu mai puţin de trei echipe la prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri (CNR) – Dunlop 2013. Două din cele trei echipaje au reuşit perfomanţa excepţională de a termina etapa pe podium, ocupând primele două locuri la „debutanţi”, în timp ce un al treilea a fost nevoit să abandoneze. Cel mai bun echipaj a fost cel format din Adi Ionescu şi Victor Pop, pe Toyota Celica, în timp ce locul secund i-a revenit tot unui echipaj condus de un alt timişorean – Raul Szene. Acesta, alături de copilotul său, Emil Ghinea, s-au descurcat exemplar cu o Honda Civic.
Performaţa celor două echipaje timişorene este cu atât mai lăudabilă cu cât o serie de piloţi cu ştate vechi într-ale mânuirii „covrigului” au abandonat, aici amintind echipajele: Mihalache Manuel/Rotaru Eugen, Tempestini Marco/Pulpea Dorin, Savu Horaţiu/Giuscă Alexandru, Tomiţă Rareş/Csegzy Levente, Marişca Bogdan/Itu Sebastian sau Gîrtofan Dan/Berghea Adrian.
Cel de-al treilea echipaj prezent la Tess Rally, Cuzma Bogdan/Haţigan Dănuţ a fost nevoit să abandoneze după prima zi, cutia de viteze a Renault-ului Clio, condus de Cuzma, cedând.
„Au fost multe ieşiri în decor, accidente, un raliu foarte greu, dar a fost bine pentru că am invatat ceva. Prima zi s-a mers pe zăpadă, în ziua secundă aceasta s-a topit şi am folosit un set de gume mixte, dar cel mai important e că pentru început a fost bine, deşi am făcut pană şi am mers aproape 10 kilometri pe pană, am reuşit să terminăm cursa, iar asta e cel mai important”, a declarat Raul Szene pentru Vocea Timişului.
Pentru cele trei echipaje, dar şi pentru altele din Timiş, urmează etapa secundă a CNR 2013, Raliul Timişoarei, eveniment ce va avea loc pe 12 şi 13 aprilie.

