Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Duminică are loc, la Arad, „Gala Campionilor” regionalului de Rally Sprint, odată cu Cupa Campionilor. Vezi clasamentele finale C.R.R.S. 2013

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Întrucât sunt şanse ca din 2014 circuitul arădean Vik Power să fie desfinţat (din motive neelucidate oficial, deocamdată), organizatorii Campionatului Regional de Rally Sprint (C.R.R.S.) au ales să-şi ia rămas bun printr-o Cupă a Campionilor, competiţie ce a fost programată pentru duminică, 27 octombrie 2013, odată cu Gala Campionilor acestui campionat.

Revenind puţin la pista arădeană, aceasta are şanse de „scăpare” numai în situaţia în care Federaţia Română de Motociclism obţine organizarea unei etape de campionat mondial în 2014, aşa cum se doreşte de oficialii de la Bucureşti, ceea ce ar însemna că Vik Power poate rămâne „în picioare” până cel târziu în luna iunie 2014.

Clubul VSS Racing Timişoara a anunţat şi clasamentele la finalul celor şapte etape disputate până acum, Cupa Campionilor, programată duminică nefăcând parte din campionat, aceasta fiind una aparte. „Cupa Campionilor C.R.R.S. are loc pentru prima dată. Ea se vrea o copie mai mică a competiţiilor adevărate, bineînţeles păstrând proporţiile. Am luat decizia să organizăm această cupă pentru a da încă o şansă pasionaţilor, atât de pe pistă cât şi celor de pe margine, de a asista la un adevărat spectacol pe circuit. Cu siguranţă e ultimul show pe 2013, şi ar putea fi utlimul din istoria acestui circuit dacă este reală informaţia privind desfinţarea acestui circuit care ne-a fost gazdă de nenumărate ori” a declarat pentru Vocea Timişului, Sorin Bălan, organizatorul Campionatului Regional de Rally Sprint.

Startul în Cupa Campionilor se va da la ora 10:00, urmând ca regulamentele să rămână aceleaşi ca la ultimele etape de campionat. Piloţii vor „alerga” câte două manşe, pentru ca la finalul competiţiei să fie premiaţi de campionul naţional de raliuri Vali Porcişteanu.

Între piloţii care vor lua startul la Cupa Campionilor, se numără şi Sergiu Tirla. „GAO”, în calitate de „reprezentant” Vocea Timişului vrea, cu orice preţ, să facă spectacol. „Am ieşi pe locul doi la clasa II şi sunt pe podium şi în clasamentul open. Duminică merg la Arad cu trei maşini, cel mai probabil şi voi încerca să fac spectacol cu fiecare dintre ele” ne-a spus pilotul care „aleargă” cu Vocea Timişului pe portierele maşinii.

Clasamentele finale ale CRRS, după 5 etape, arată astfel:

Clasa I:
1. Andy Andrei;
2. Andrei Uram;
3. Claudiu Mayer.

Clasa II:
1. Zoltan Szorad;
2. Sergiu „GAO” Tirla;
3. Sergiu Boncalo.

Clasa III :
1. Dan Muntean;
2. Cristian Perescu;
3. Ramona Rusu.

Clasament Juniori:
1. Adrian „MAO” Marcovici;
2. Ovidiu Vraja;
3. Laurenţiu Kira.

Feminin:
1. Ramona Rusu;
2. Diana Ştefănescu;
3. Rodica Lupei.

Clasa BMW:
1. Marius Tudorică;
2. Cristian Perescu;
3. Ioan Tirpe.

Clasa Honda:
1. Adrian „MAO” Marcovici;
2. Sergiu Boncalo;
3. Andy Andrei.

Clasamentul Open:
1. Zoltan Szorad;
2. Sergiu Boncalo;
3. Sergiu „GAO” Tirla.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore