Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

El lider maximo! Cooperatistul Puiu Minda i-a denunțat pe jurnaliștii de la ”Vocea Timișului” la IPJ Timiș, acuzându-i că au manipulat și publicat documente cu caracter secret

- Advertisement -
Giroc. Genul programului: o mizerie! Exact așa se intitulează ultima manevră, de-a dreptul caraghioasă, a celui mai mare combinator de produse urbanistice de pe raza localității de la marginea Timișoarei și cap al cooperativei imobiliare, Ionel Dan Pascu, zis Puiu Minda. Nimeni altul decât inventatorul unui patent neomologat, intitulat ”capac”, metodă pe care a aplicat-o și a experimentat-o, sub privirile blajine ale primarului PSD Ionel Toma, pe marea majoritate a dezvoltatorilor imobiliari care visau să construiască în parohia exclusivistă din zona metropolitană.

Și adevărul e că, de câteva luni bune, am știut, la milimetru, tot planul ticluit de Puiu Minda, în colaborare cu o mână de angajați ai Inspectoratului de Poliție Timiș, care i-au suflat în coarne și i-au încurajat demersul, crezând astfel, probabil, că vor putea scoate castanele din foc, cu mânuța lungă și dibace a profesorului de sport, Ionel Dan Pascu. Așa că, azi, după o primă audiere la sediul Poliției municipiului Timișoara, la care ne-am prezentat fără avocați și pe care am așteptat-o cu sufletul la gură, putem spune răspicat și cu zâmbetul pe buze: ghinion, n-a fost să fie!

Ca să nu fie discuții și să nu ne trezim cu vreo altă plângere penală din partea cooperatistului Puiu Minda, că până acum omul a dat dovadă de o imaginație extrem de bogată, menționăm din capului locului că am știut despre ”surpriză”, nu pentru că i-am interceptat ilegal telefoanele combinatorului de produse urbanistice de pe raza comunei Giroc și nici pentru că i-am plasat microfoane prin casă. Nici vorbă! Știm exact din gura lui! Și putem proba, lejer, audio-video! Singura diferență între fabulația verbală și plângerea făcută către IPJ Timiș, împotriva jurnaliștilor de la voceatimisului.ro e că, la taclale, Puiu Minda afirmă că am spart un birou al poliției și am sustras documente secrete pe care, ulterior, le-am publicat pe site-ul cotidianului nostru. Scriptic, curajosul cooperatist fâsâie lamentabil și susține cu totul altceva!

Lucru care evident, fie că-i convine sau nu lui Puiu Minda, ne face să-i dăm dreptate, cu două mâini pe sus, partenerului său de combinații, iordanianul Mueen Al Shawish (Mimo), momentan staționat în arest, în beneficiul Direcției Naționale Anticorupție Timișoara: ”Puiu își face rău singur. Vorbește mult și prost…”. La fel cum pălăvrăgește, și asta rezultă din fonoteca de aur, aflată în posesia voceatimișului.ro, despre toată lumea: politicieni de soi din Timiș, fie că sunt de la PSD sau PNL, ofițeri de poliție, dezvoltatori imobiliari, topografi, angajați ai OCPI sau ai Primăriei Giroc. Și chiar și despre cumnatul său, viceprimarul Dan Vîrtosu, la adresa căruia, la fel ca și Mueen Al Shawish, nu are deloc cuvinte de laudă! Dar absolut deloc!

Evident, inegalabilul și inconfundabilul Puiu Minda vorbește și despre jurnaliștii de la voceatimișului.ro, exact la fel cum a verbalizat și despre Dragoș Boța de la pressalert.ro și despre Caius Seracin, fost reporter, actualmente implicat în activități civice pe raza comunei de domiciliu, recte Giroc, și administrator al celui mai mare grup de Facebook din localitate. Așa am aflat și noi, cei de la ”Vocea Timișului”, că am fost unși la balamale, ca să punem pe butuci cooperativa imobiliară din Giroc, ba de deputatul Alfred Simonis de la PSD, ba de executorul Cristian Jurchescu, ba de concurență sau un grup de dezvoltatori imobiliari. Cu alte cuvinte, suntem milionari în euro!

Vine Poliția!

Și acum, revenind la plângerea lui Puiu Minda, îndreptată împotriva jurnaliștilor de la voceatimisului.ro și întocmită de avocatul Daniel Sabou, care e și reprezentantul legal al iordanianului Mueen Al Shawish, lucrurile stau în felul următor. Mai exact acuzația cooperatistului este una extrem de pompoasă și țintește, în afară de ziariști, ”și alte persoane care au ajutat voceatimisului.ro la divulgarea informațiilor pentru instigare și complicitate la infracțiunea de compromitere a intereselor justiției, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 277 din Codul Penal”. Pe scurt, am fost acuzați de faptul că, prin intermediul unor surse, ofițeri MAI, care aveau acces direct la o serie de date, am intrat în posesia unor documente nedestinate publicității, informații secrete și confidențiale pe care le-am publicat în cadrul unor investigații de presă.

Evident, plângerea penală a lui Ionel Dan Pascu are legătură directă, în principal, cu un articol de presă, urmate de alte două în subsidiar, publicate de voceatimisului.ro. Mai exact, cele care fac referire la sesizările Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor privind o serie de suspiciuni la activitățile comerciale și bancare ale cooperatistului din Giroc, avertizări instituționale care staționau, de mai bine de doi ani, la IPJ Timiș.

Ba mai mult, au fost mutate dintr-un birou în altul, dintr-o localitate în alta, de la un ofițer la altul, până s-a pus praful pe plângerile ONPCSB. Și, așa cum știe și DNA Timișoara, chiar de pe interceptări, gheața din IPJ Timiș, privind sesizările celor de la ”Spălarea Banilor” pe numele lui Puiu Minda, s-a spart abia după ce jurnaliștii de la voceatimisului.ro au dezvăluit mizeria și au insistat ca MAI să-și facă treaba!

Și, din acel moment, așa cum rezultă din date certe, lucrurile s-au pus în mișcare și au intrat pe făgașul normal. Acum prin avocat, Puiu Minda susține că, prin publicarea acelor articole de presă, am fi pus presiune pe sistemul judiciar, înainte ca IPJ Timiș, împreună cu procurorul de caz, să dea o soluție, bineînțeles, de clasare a cauzei. Evident, prin plângerea penală, Ionel Dan Pascu face și un serviciu de zile mari celor din conducerea Inspectoratului de Poliție Timiș care, iritați de articolele din voceatimisului.ro, s-au dat de ceasul morții, prin verificări interne, să descopere cârtița. Colegul care, chipurile, ar fi servit jurnaliștilor, pe tavă, documentele secrete întocmite de specialiștii de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Dar și aici a fost cu ghinion!

Și pentru că ne plac foarte mult dosarele din sertarele IPJ Timiș, în special cele de capă și spadă sau cele cu miză, redăm mai jos și reluăm mențiunile celor de la ONPCSB la adresa cooperatistului-șef Ionel Dan Pascu. Nu de alta, dar credem cu tărie că plângerile penale, în număr par, au posibilitatea să fie mult mai norocoase. Mai ales acum că, așa cum spune și în sesizarea către IPJ Timiș, se consideră… linșat mediatic. Drept pentru care, încă de pe acum, ne cerem scuze dlui Ionel Dan Pascu pentru toate inconvenientele create și promitem că despre ”comisionul” de 29.000 euro din combinația cu Niculai Săhlean (că 1000 euro a fost reducere!), despre ”prăjiturica” de alți 14.000 euro a patronilor de la ”Zone Cafe”, despre combinația cu ”Sky City Residence” și foarte multe altele, o să vorbim doar când ne permite Puiu Minda și doar în măsura timpului disponibil, când ne-om mai elibera de declarații pe la IPJ Timiș.

Aducere aminte

Și pe 31 octombrie 2021, sub titlul ”Chestorul de Poliție Alin Petecel nu percutează la suspiciunile de spălare a banilor în cazul milionarului Puiu Minda de la Giroc”, spuneam că, așa cum rezultă dintr-o serie de documente ale ONPCSB, o serie de entități raportoare, au avertizat că, în perioada 17 martie 2016 – 17 februarie 2017, Puiu Minda ar fi încasat în contul său personal, deschis la Reiffeisen Bank – Agenția Arieș, suma de 826.821 RON, creditarea contului constând în principal în încasări prin viramente, după cum urmează: 90.000 RON de la Manic-XP SRL – ”avans lucrări construcții”, 30.000 RON de la Mondasara SRL – ”plată nejustificată”, 377.700 RON de la Neculai Gutu – ”contravaloare diferență preț cumpărare imobil conform contract”, 80.415 RON de la Ouverture SRL – ”contravaloare avans construcții” și 248.706 RON de la Sandru Sergiu – ”împrumut”.

Tot cei de la ONPCSB susțin că, din totalul sumei încasate în contul personal, Puiu Minda a efectuat, în timp foarte scurt, retrageri în numerar în valoare totală de 719.500 RON, motivând plăți către următoarele persoane fizice și juridice: Monda Sara – 30.000 RON, Sipoș Dan Mihai, ”împrumut” și ”alimentare cont” – 60.000 RON, Rico Minda SRL – 9.800 RON etc. Totodată, în perioada 15 ianuarie 2018 – 15 ianuarie 2019, în același cont personal, deschis la Agenția Arieș al Reiffeisen Bank, Puiu Minda ar fi încasat suma de 1.858.111 RON, creditarea pe persoană fizică fiind făcută, în principal, de către următorii: 200.000 RON de la Burescu Ioan Radu – ”împrumut”, 187.131 RON de la Mitulețu Ovidiu – ”plată pentru Zeke Group & Co”, 480.980 RON de la Zeke Group & Co – ”plată conform contract vânzare-cumpărare”, 800.000 RON de la  SC PWA Giroc Construct SRL – ”restituire creditare”, 92.300 RON de la Pascu Ionel Dan și 7000 RON de la Dobre Constantin Cristian – ”depuneri numerar”.

Din sumele încasate în contul de persoană fizică în perioada 2018-2019, spun cei de la ONPCSB, Puiu Minda ar fi retras în numerar, aproape întreaga sumă, justificând plăți către259.875 RON către Al Swawish Mueen – ”restituire împrumut”, 14.280 RON către cabinet avocat Golban Sorinel Gheorghe – ”contract asistență juridică”, 187.131 RON către Mitulețu Ovidiu – ”cheltuieli diverse”, 4500 RON către Patricia Fănuț – ”transfer”, 196.000 RON către SC PMA Imob Giroc SRL – ”creditare firmă” și 542.000 RON către aceeași societate și cu același motiv. Și, concluziile Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în ceea ce privește cascadoriile economico-financiare ale lui Puiu Minda, privind depuneri și retrageri de numerar pe un cont bancar de persoană fizică, au fost două. Ambele simple și logice.

În primul rând, cuantumul și frecvența sumelor încasate prin transfer erau urmate de retragerea imediată și aproape integrală a sumelor în numerar, mai apoi, ”încasări de la diverse entități juridice ce au în detalii contracte de vânzare, creditare sau denumirea societății Zeke Group & Co SRL”. Și, nu în ultimul rând, discrepanța între sursa fondurilor, declarată de Puiu Minda, respectiv ”economii/încasări și cheltuieli curente” și sumele încasate prin contul deschis la Reiffeisen Bank. Cu mențiunea că”…este posibil ca Pascu Ionel-Dan să desfășoare prin conturile sale de persoană fizică, activitatea specifică a societăților comerciale la care este asociat, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul de stat”. Cu alte cuvinte, suspiciuni întemeiate de evaziune fiscala și spălare de bani…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

9 COMENTARII

  1. Puiu Minda …capacele exorbitante luate de la prieteni tai buni,buni care doar te-au ajutat nu sunt infractiuni,poti dormi linistit
    Alte lucruri facute de tine Puiu pot avea denumirea de infractiuni si te-ar putea nelinisti ,proprietatile imobiliare reprezentand terenuri intravilane si extravilane de pe raza comunei Giroc detinute de clanul Pascu (Sipos si Vartosu) care tot ale lui Puiu Minda sunt
    Daca procurarura DNA ar avea bunavointa sa verifice istoricul acestor proprietati ar depista ca acestea apartin Statului Roman si au intrat in posesia clanului interlop Pascu in mod ilegal si abuziv de la decedati giroceni care nu aveau urmasi si cu adeverinte false
    Domnilor procurori terenurile valoreaza sume exorbitante de ordinul sutelor de milioane de euro si apartin Statului Roman
    Nu sunte-ti interesati sa recuperati aceste sume uriase care apartin Statului?
    Aveti acces direct la baza de date ale OCPI
    Aveti…
    Rea vointa?dezinteres?altele?
    Jurnalistilor!
    Tot respectul pentru munca pe care ati facut-o pentru a deconspira acest hot si escroc
    Va multumim!

  2. Trist e ca un asemenea bou cade tot in picioare, pe niste inginerii ieftine, superficiale, chiar grobiene, fata de care, sanchi, politia si parchetele nu se prind. Asta demonstreaza cat de ieftina e „populatia care populeaza” aceste institutii.

  3. Daca tot va place sa desconspirati cooperative imobiliare, va sugerez sa incepeti si cu cooperativa imobiliara de pe raza orasului Sannicolau Mare condusa de domnul Primar Danut Groza. Despre achizitiile recente ale acestuia printre care se numara un penthouse in Timisoara, 4 imobile in valoare de peste 400000€ in centrul orasului Sannicolau Mare, acesta folosinduse de influenta sa de secretar general al PNL Timis pentru a fi un intermediar si a vinde mai departe la Lidl pentru ca magazinul sa se construiasca pe proprietatea acestuia , despre modul cum a reusit sa cumpere imobile aflate in proprietatea primariei si multe alte imobile de pe raza orasului pe care il conduce din functia de primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore