Euro a încheiat noiembrie aproape de 4,43 lei

- Advertisement -

Dacă octombrie s-a terminat la 4,4306 lei, euro a încheiat luna trecută la 4,4412 lei, cu un minim de 4,4328 şi un maxim de 4,4619 lei.

Săptămâna trecută stabilitatea a fost doesebită, cursul monedei unice fluctuând între 4,4352 şi 4,4447 lei. Vinerea trecută media a fost stabilită la 4,4412, într-o şedinţă cu o volatilitate mică, în care tranzacţiile s-au realizat dimineaţă la 4,4350 – 4,4370 lei. La jumătatea şedinţei euro a urcat la un maxim de 4,4430 lei, pentru ca pe final să cotaţiile să scadă, astfel că seara pe pieţele internaţionale ele erau de 4,43 – 4,4330 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru scadenţa de luna aceasta la 4,4399 – 4,4451 lei iar pentru martie la 4,4701 lei.

Moneda cu cel mai volatil curs a fost cea americană. Dolarul a coborât de la 3,3267, în prima parte a lui noiembrie, la 3,2612 lei, luna fiind terminată la 3,2644 lei. Francul elveţian a avut o evoluţie mai stabilă, asemănătoare cu cea a euro. Astfel, de la 3,5945 lei, în prima săptămână a lunii, el a urcat în 3,6227 lei, pentru ca săptămâna trecută să fluctueze între 3,6022 şi 3,6128 lei, pentru a termina luna la 3,6071 lei.

Perechea euro/dolar a scăzut de la aproape 1,38 dolari la 1,3296 dolari, pentru a încheia luna la 1,3580 – 1,36 dolari. Dacă octombrie a fost dominat de cele două săptămâni în care Administraţia americană s-a aflat „sub sechestru” în lipsa aprobării bugetului de anul fiscal 2014, minimul atins de euro în noiembrie s-a datorat deciziei BCE, de a reduce, la începutul lunii, a dobânzii sale de politică monetară de la 0,5% la un nou nou minim istoric de 0,25%. Săptămâna trecută, perechea a fluctuat între 1,35 şi 1,36 dolari, cu închiderea vineri la 1,3587 dolari. Uşoara tentă de apreciere pentru euro s-a datorat informaţiilor venite din Germania. După două luni de la alegerile parlamentare, partidul condus de cancelarul Angela Merkel a reuşit o înţelegere cu SPD pentru formarea noului guvern, iar indicele de încredere al consumatorilor, calculat de GfK, a revenit pe creştere. Volatilitatea ar putea creşte la finele săptămânii, atunci când vor fi anunţate datele privind şomajul din SUA, unul dintre cei mai importanţi indicatori luaţi în calcul de Rezerva Federală americană la stabilirea politicii sale monetare.

La Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru scadenţa de săptămâna aceasta la 1,3495 – 1,3618 iar pe martie la 1,3485 – 1,359 dolari. Uncia de aur a fluctuat pentru finalul lunii între 1.229 şi 1.253 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Moneda Naţională, una dintre cele mai stabile din Europa

De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...

Francul elveţian a atins minimul ultimelor opt luni

Perioada analizată a fost una pozitivă pentru leu, acesta...

Leul a încheiat săptămâna trecută pe apreciere

Apropierea de jumătatea lunii, când va avea loc şedinţa...

Săptămâna trecută, Euro a scăzut cu un ban

Săptămâna precedentă a debutat pe minus, cursul euro urcând...