robu

Ca niște comuniști de prim rang – așa spune primarul Timișoarei Nicolae Robu că se comportă prefectul de Timiș, Eva Andreaș și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

“În ultima vreme constat că și domnul președinte de la CJ Timiș și doamna prefect au o conduită asemeni cele pe care o aveau pe vremuri prim-secretarii PCR. Noi știm că ei se mândresc cu iluștrii lor înaintași. Probabil li s-a povestit cum se purtau și le-a plăcut și amândoi acum demonstrează din ce în mai mult aproape zilnic că li s-ar potrivi să trăiască în acea epocă. Pentru România anilor de acum astfel de abordări sunt nu numai deplasate, sunt de-a dreptul penibile. Doamna prefect crede că primarii sunt subordonați și dânsei și cred că aceeași impresie o are și președintele CJT. Le recomand să mai citească legile, că poate să lămuresc. Deși să fiu sincer, cred că ce se îmtâmplă este dincolo de necunoașterea legilor”, a comentat Nicolae Robu în conferința de presă de astăzi.

Pentru a nu fi acuzat că vorbește la modul general, Robu a oferit și două exemple concrete de comportamente pe care le consideră ieșite din comun. “Când am primit raportul de la ISC pentru porțile de pe Calea Lugojului și Calea Aradului și am văzut că una din măsuri era să să demonteze acele plăci de fibrociment de pe bara transversală a porții de pe Calea Aradului eu am dat imediat dispoziție să se facă lucrul acesta. După câteva ore, a fost chemat viceprimarul Farkas Imre la o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență și la începutul ședinței colegul viceprimar a prezentat decizia dată de mine de dimineață de îndată ce am primit acel raport și mi-a spus că se uitau așa cam nedumiriți unu la altul doamna subprefect și cei care convocaseră ședința. Dar până la urmă și-au revenit și au zis haideți, să hotărâm să cerem primarului să dea jos acele plăci, după care au mers mai departe. E de râs. Imediat au transmis la presă și cel puțin o bună parte din presă a preluat exact ce a spus doamna prefect, că dacă primul secretar spune ceva, trebuie să se urmeze ce spune doamna prim-secretar. (….) Eu asemenea tupeu nu am mai pomenit de la oameni care în momentul în care te întâlnești cu ei vin și își zâmbesc și te bat pe urmăr și îți întind mâna. Domnul Dobra merge de peste două săptămâni prin județ spunând că guvernul PSD a hotărât să facă spital regional la Timișoara și eu mă opun. (…) Ce tupeu trebuie să ai să pomenești o asemenea grosolănie”, a explicat Robu.

Spune-ţi opinia civilizat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here