duminică, octombrie 18, 2026

Controale pentru păstrarea curățeniei în transportul public din Timișoara

2 minute citire
Si angajatii firmelor din Complexul Studentesc arunca gunoiul pe unde apuca la Timisoara 1 1 jpg

Transportul public din Timișoara face obiectul unor controale pentru păstrarea curățeniei și a unui comportament civilizat.

Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) a anunțat că intensifică acţiunile de control din mijloacele de transport în comun, în ceea ce priveşte menţinerea curăţeniei în acestea, după ce, în ultima perioadă, s-au descoperit o serie de ”mizerii” făcute de unii călători.

Concret, controlorii STPT vor ”veghea” nu doar la validarea călătoriilor cu troleibuzele, autobuzele și tramvaiele care asigură transportul în comun din capitala Banatului, ci și la păstrarea interioarelor acestora. ”Concret, colegii noştri responsabili cu păstrarea ordinii şi siguranţei în mijloacele de transport în comun vor identifica şi amenda călătorii care nu vor respecta protocolul în ceea ce priveşte igiena din tramvaie, autobuze sau troleibuze. Aceştia vor fi sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 200 de lei şi 500 de lei, conform HCL 371/30.10.2007”, transmit reprezentanții societății.

Aceștia susțin că toate mijloacele de transport în comun sunt scoase pe traseu după ce au fost curățate, spălate și igienizate. ”Imaginile alăturate imortalizează aspectul unor mijloace de transport în comun la retragerea în depou/garaj, scaunele rupte, sticlele şi resturile de orice fel fiind «opera» unor călători care nu respectă normele elementare de curăţenie, chiar dacă acestea au ieşit pe trasee în cele mai bune condiţii din punct de vedere al igienei. Prin intermediul acestor acţiuni, dorim ca toţi cei ce folosesc transportul în comun, fie că sunt timişoreni sau doar tranzitează oraşul, să fie partenerii noştri activi care să contribuie la respectarea regulilor de curăţenie şi igienă, pentru un transport în comun civilizat”, susțin reprezentanții STPT.

Așa cum se poate observa din imaginile puse la dispoziție de Societate de Transport Public Timișoara, cele mai multe probleme se regăsesc, culmea, în cele mai noi mijloace de transport – tramvaiele Armonia, asta în condițiile în care municipalitatea timișoreană se pregătește să achiziționeze alte 21 de tramvaie noi, pe lângă cele 30 de tramvaie Armonia, reabilitate deja.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate