Cargo a făcut spectacol la Timişoara. AM Band şi Sanctuar au „dat” încălzirea în „Seara Campionilor”

- Advertisement -
Spectacol de zile mari în Piaţa Victoriei din Timişoara. Trei formaţii locale au oferit un show incendiar odată cu revenirea rugbiştilor de la RCM cu titlul de campioană, acasă. Aceştia au fost întâmpinaţi cu un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, pe lângă urcarea acestora pe scena amplasată în faţa clăririi Operei Române, acolo poposind şi câteva formaţii „locale”.

Încălzirea au făcut-o cei de la AM Band, pentru ca, după câteva cover-uri interpretate cu mare patos de solista trupei, locul acestora, pe scenă, să fie luat de membrii trupei Sanctuar, o formaţie, de aemenea din Timişoara, aflată în plină ascensiune.

Concertul băieţilor de la Sanctuar a fost „întrerupt” de venirea campionilor de la RCM, dar după ce sportivii au fost aplaudaţi la scenă deschisă, cei patru membrii Sanctuar şi-au reluat recitalul, pentru ca pe aceeaşi scenă, puţin mai târziu, să urce legendara formaţie Cargo.

Adi Bărar & Co. au încins cu adevărat spiritele din Piaţa Victoriei, rockeri dând din plete, iar ceilalţi dansând şi simţindu-se bine, într-o atmosferă de vis. „Vrăjitoarele”, „Ploaia” şi multe alte piese ai ţinut, la circa 10 grade, de la copii de câţiva anişori până la persoane trecute bine de a doua tinereţe, în Centrul Timişoarei, pentru ca totul să se încheie cu un binemeritat foc de artificii.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Ziua Timişoarei, sărbătorită timp de… trei zile! Vezi aici programul manifestărilor

Trei zile de sărbătoare la Timişoara, pentru a marca...

Targul de Craciun din Timisoara are patinoar uriaș! Vezi programul complet!

Târgul de Crăciun din Timişoara aduce, în acest an,...

Membru al trupei Cargo, uitat de pe lista cu Cetățeni de Onoare ai Timișoarei

Scăpare de zile mari a angajaților Primăriei Timișoara, care...

Din aceeași categorie

Categorii Populare