Student, persoană între vârste, familie, prieteni oricum s-ar numi situaţia, atunci când dintr-un motiv sau altul începe călătoria în căutarea închirierii unui nou cămin, fie el apartament, garsonieră sau casă, începe simultan şi bătaia de cap. Indiferent dacă începutul să găseşte în motoarele de căutare de pe internet, în paginile unui ziar sau vorbele unui cunoscut, procesul este unul anevoios.

Este necesar să începi cu începutul. Unde te imaginezi tu? Într-o casă mai supraetajată decât un tort de nuntă? Sau poate într-o garsonieră comfortabila? La acest prim pas mai este relevantă şi problema „caşcavalului”, dacă bugetul îţi permite o sumă cuprinsă între 200-300 de euro pe lună, nu te poţi avânta la un penthouse cu piscină, parcare subterană şi o puzderie de aparate electronice dintre cele mai performante. Aşadar, începutul e punerea pe hârtie a numerelor. După ce a fost stabilit bugetul maxim (care oricum va fi depăşit cu alte nimicuri) se poate trece la vânătoarea propriu-zisă.

Astăzi, foarte multe dintre anunţurile imobiliare sunt legate cu un lanţ gros de agenţiile imobiliare. Agenţia imobiliară este o firmă care are ca activitate profesională intermedierea vânzării sau închirierii bunurilor imobile şi oferă consultanţă în domeniul vânzării, punând în legătură cererea cu oferta, în scopul plăţii, de regulă a unui comision. Tu suni, le explici „cu cuvintele” tale aria de interes iar ei îţi trimit un agent imobiliar ce sortează din puhoiul de locuinţe ce crede el că ţi s-ar potrivi. Te însoţeşte, laudă construcţia chiar dacă e o dugheană, îţi spune cât de potrivit e totul pentru tine ca zonă, preţ, vecini etc. Iar dacă te-a convins, peste suma ce trebuie plătită proprietarului îi mai dai şi lui un o sută, două, trei de euro, în funcţie de preţul chiriei şi tarife, ca să „mănânce şi gura lui”.
În cazul în care chiar există un „low-budget”, atunci procesul se face “manual” si poate dura mai mult. Se ia una bucată de hârtie şi una de pix şi se începe munca de Sisif. Stai cu orele şi cauţi anunţuri direct de la proprietari, suni, te deplasezi, studiezi şi tot aşa până găseşti ceva ce se încadrează cerinţelor sau până te saturi şi alegi ce-ţi „pică în mână”.
În Timişoara, preţurile iau naştere undeva la 150 de euro o garsonieră situată într-o zonă marginală şi se pot ridica chiar şi la peste 900 de euro, o casă complet mobilată şi utilată. Zonele cele mai căutate şi, evident, cele mai scumpe, zona centrală şi cea a Complexului Studenţesc. Aici apartamentele pornesc de la aproximativ 200 de euro şi cresc, şi cresc, şi cresc.

Spune-ţi opinia civilizat!