Încă o „mizerie”, pe final de campanie. Diversiune, la adresa lui Viorel Coifan

- Advertisement -

În data de 23 mai, ultima zi de campanie electorală, a fost difuzată o aşa zisă “scrisoare” – cu fotografia mea şi cu antetul PNL – pe care, chipurile, aş fi adresat-o simpatizanţilor liberali. În acest material, se insinuează ideea că îmi exprim “nemulţumirea faţă de trădarea” pe care colegul şi prietenul meu Nicolae Robu, primarul Timişoarei, ar fi manifestat-o faţă de mine prin o aşa-zisă susţinere a candidatului PMP, Daniel Funeriu.

Întregul material difuzat reprezintă un exemplu tipic de diversiune, de intoxicare a electoratului cu minciuni, redactat de „oameni ai tenebrelor” pentru care democraţia nu are nici o valoare. Ca şi liberal, cetăţean al Timişoarei libere şi democrate, dezavuez public acest document. Îmi reafirm public şi nedisimulat sprijinul pentru primarul Nicolae Robu, în tot ceea ce intreprinde pentru binele timişorenilor.

Cred în unitatea liberalilor timişoreni şi îmi exprim credinţa fermă în VICTORIE! anunţă Viorel Coifan, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare