Ionel Pascotă, la Pannonia Ring, cu TIMIŞOARA şi Vocea Timişului pe motocicletă

- Advertisement -

În cadrul primei etape a Campionatului Naţional Individual Open al Româiniei, Motociclism Viteza pe Circuit, timişoreanul Ionel Pascotă a apărut cu o motocicletă „rebranduită” faţă de sezonul precedent. Odată cu mutarea în Capitala Banatului, în detrimentul comunei Giroc, de la marginea Timişoarei, pilotul, multiplu Campion Naţional, a afişat la Pannonia Ring motocicleta sa pe care scrie mare TIMIŞOARA.

Duminică , de la ora 14:30 (ora României) s-a dat startul în cursa de la Pannonia Ring, iar la capătul a 13 ture de circuit, Ionel Pascotă reuşea să se impună fără probleme la clasa SuperSport 600 cmc, chiar dacă la start s-au aliniat 25 de motociclete.

„A fost prima etapă, e greu la început de sezon, dar sunt mulţumit. Din fericire pentru mine urmează o nouă cursă, de data aceasta în cadrul Campionatului European de Est, următoarea etapă fiind programată în acest weekend, la Plevana, în Bulgaria. Vreau să mulţumesc sponsorilor, Consiliului Judeţean Timiş şi Primăriei Timişoara care sunt alături de mine şi de echipa noastră.” a spus Pascotă, încântat că a reuşit din nou ceea ce şi-a propus.

Locul secund la aceeaşi clasă a fost adjudecat tot de un sportiv al clubului Pascotă Racing Team, pe numele său Titus Cun. „Sunt încântat de locul obţinut de Titus. Chiar în spatele meu este extraodrinar” a mai spus multiplul Campion Naţional, dar şi al Europei de Est în sezonul precedent.

Pe motocicleta celui mai bun pilot reprezentant al acestui sport, din istoria judeţului Timiş, a apărut, în premieră, şi Vocea Timişului, pentru că portalul nostru este alături de sportivi şi susţine performanţa în orice sport!

Felicitări Ionle Pascotă şi la cât mai multe succese şi în actualul sezon!

 

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

spot_imgspot_img

Din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img