Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Justițiarii lumii noi. Marius Viciriuc, ,,fomist” sub acoperire la Hotel Del Corso, și-a trimis colegul de partid în fața ”plutonului de execuție” al USR

- Advertisement -
…pe motiv că tânărul Cosmin Popa, membru al USR Timișoara, nu a înghițit și nici nu a fost de acord cu explicațiile care i-au fost oferite, în urma unui incident de securitate de pe Facebook, de către șefii săi pe linie de partid. Pur și simplu, Popa a avut o altă opinie pe care, ce-i drept, și-a exprimat-o public. Ca orice om, într-o țară liberă și democratică!

Evident, tras cu cheia și turat la maxim, Marius Viciriuc, în calitate de președinte al filialei locale USR Becicherecu Mic și membru în Biroul Județean al USR Timiș, a propus, nici mai mult nici mai puțin, ca obraznicul de Cosmin Popa să fie exclus din partid pentru crimă de lezmajestate la adresa ”colegului nostru, Primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz”.

Așa cum rezultă din documentele interne ale USR+ Timiș, plângerea lui Marius Viciriuc împotriva colegului său de doctrină, Cosmin Popa, a fost adusă în atenția Biroului Local al USR Timișoara pe data de 9 martie a.c. Vigilent ca orice userist care se respectă, Viciriuc a sesizat că, la o postare publică a primarului Dominic Fritz, tovarășul Cosmin Popa a avut o atitudine publică necorespunzătoare, prin postarea unor comentarii, discuții publice care contravin statutului USR.

În sesizarea către ”completul de judecată”, Marius Viciriuc, unul dintre fomiștii sub acoperire, băgați la înaintare în flagrantul eșuat de la Hotel Del Corso de către prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth și consilierul local Ana Munteanu, cu știința președintelui USR Timiș, Cristian Moș, susține: ”Astăzi, în urma postării publice făcute de colegul nostru, Primarul municipiului Timișoara, pe pagina sa publică, postare prin care combătea atacurile furibunde din partea Președintelui CJ Alin Nica asupra susținerii măsurii de carantinare a municipiului Timișoara, în secțiunea comentarii, colegul nostru Popa Cosmin a lansat acuzații nefondate, calomnioase și care aduc prejudicii de imagine împotriva administrației locale condusă de USR-PLUS și a întregii filiale județene, susținând că anumite postări ar fi fost șterse cu rea-voință de pe pagina publică a primarului pentru a ascunde reacțiile negative ale oamenilor”.

Cosmetizare de primăvară

E cât se poate de evident că acele postări ale primarului Dominic Fritz, la care fac referire atât Marius Viciriuc cât și Cosmin Popa, au dispărut, într-un mod absolut ciudat, de pe ”wall-ul” paginii de Facebook a lui Dominic Fritz. La fel de adevărat este că perioada ștearsă a fost cea mai neagră din istoria primarului userist, tocmai pentru că 90% dintre comentarii erau absolut negative și, așa cum spun agenți de monitorizare, în perioada respectivă, într-o săptămână, Dominic Frtiz ar fi pierdut peste 16.000 de like-uri la pagina sa de ”personalitate publică”.

Dar Marius Viciriuc a plusat, negând evidențele: ”Chiar dacă i-a fost explicat în mod clar, public, de către colegul nostru Vlad Șendroiu că este vorba despre o eroare tehnică, Popa Cosmin a continuat să-și acuze public colegii, slăbind prin acțiunile sale încrederea oamenilor în administrația locală. Totodată a atacat, prin reacția sa, în mod direct, colegi consilieri locali, precum Rodica Militaru”.

Și nu a fost suficient pentru că, așa cum rezultă din documentele interne ale USR Timiș, ”avertizorul de integritate”, Marius Viciriuc, președinte al filialei USR Becicherecu Mic și figurant de serviciu în ”filmul” de la Hotel Del Corso, a cerut excluderea din partid a colegului său Cosmin Popa, motivând că răzvrătitul ar fi încălcat statutul organizației și a prejudiciat, prin acțiunile sale, interesele legitime ale USR: ”Faptele sus-numitului sunt cu atât mai grave cu cât au fost săvârșite într-o perioadă în care colegii de coaliție din PNL Timiș au pornit asupra administrației locale a Timișoarei și a lui Dominic Fritz un atac virulent, în urma luării deciziei de carantinare, prin principalii lor comunicatori, în frunte cu președintele PNL Timiș, Alin Nica”.

La finalul pledoariei, Viciruc a atașat ”câteva capturi de ecran cu faptele pârâtului” și a solicitat ”judecătorilor” din USR Timiș să se pronunțe în cel mai scurt timp posibil.

Ca-n instanță!

De departe, sesizarea făcută de Marius Viciriuc împotriva colegului său de partid, Cosmin Popa, seamănă izbitor cu rechizitoriul unui procuror. Există fapta, există motivația, există încadrarea statutară și, cu atât mai mult, limbajul de anchetator. Asta cu ”pârâtul” a mai apărut în dicționarul userist și în urmă că câteva zile când, președintele ”oamenilor noi”, Cristian Moș, referind-se la Ana Munteanu, a spus că ”termenul statutar pentru redactarea motivării sancționării pârâtei este de 30 de zile calendaristice”.

Și mai interesant este faptul că președintele USR Becicherecu Mic se referă la persoana lui și a celorlalți colegi, fie ei de partid sau de alianță, folosind formularea cu nume și prenume: Marius Viciriuc, Rodica Militaru, Vlad Șendroiu, Dominic Fritz și Alin Nica. Dar la ”pârât”, ca-n anchetele comuniste de la Miliție, folosește sintagma inversă: Popa Cosmin! Ceea ce spune mult!

Este cât se poate de evident că Viciriuc nu a făcut plângerea de capul său, ci a fost încurajat să o facă și ajutat să o redacteze. Și aici USR aplică exact tactica celor de la PSD, partid care, când intenționa să pună pe cineva la colț, care înota împotriva curentului și a directivelor prețioase, apela la ”agitatorii de serviciu” care, cu parul sau cu ghioaga, întocmeau rechizitorii cu sala plină de oameni, în aplauzele celor încălziți dinainte.

Și pentru că tot vorbim despre “sentințe”, se pare că useristul Cosmin Popa a fost exmatriculat din USR Timiș pentru prejudicii de imagine aduse partidului. In schimb, consilierul local Ana Munteanu s-a ales cu un an cu suspendare din USR, păstrându-și funcția publică. Semn că abuzul de la Hotel Del Corso nu a creat prejudicii de imagine la fel de însemnate ca acțiunea useristului Cosmin Popa.

Mai mult, dacă în ecuație îi mai introducem și pe prefectul Zoltan Nemeth si pe vicepreședintele CJT, Cristian Moș, ambii cu derapaje de la statutul partidului și protagoniști ai unor acțiuni, care au adus prejudicii de imagine USR, e clar că, la “oamenii noi”, la fel ca și la PSD, funcționează principiul arhimedian al imersiei într-un lichid fierbinte: DUBLA MĂSURĂ!

Și ce să mai spunem despre Marius Viciriuc, președinte de filială comunală și membru în BJ al USR Timiș care a jucat, pe post de figurant, în filmul regizat de mai marii partidului, demn de premiile Oscar: Hotel Del Corso! O fi oare normal ca oameni cu functii politice și publice să participe la asemenea înscenări și abuzuri? O fi fost oare și aici, prin prestația lor jalnică, prejudicii de imagine aduse USR?

Asta să o spună simpatizanții useristi care, spre deosebire de lideri, care s-au văzut cu sacii în căruță, par mult mai cuplați la realitatea de zi cu zi a comunității și la nevoile oamenilor…

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore