Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Liberalul Marian Vasile CRITICĂ guvernul PSD. Ce crede liderul consilierilor județeni PNL despre descentralizare VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Liderul consilierilor județeni PNL, liberalul Marian Vasile, a criticat dur astăzi partidul care se află la guvernare, spunând că foarte multe lucruri sunt nefuncționale și din pricina faptului că PSD nu depune destul de multe eforturi. Legat de descentralizarea administrativă și fiscală, acesta este un susținător ferm al unui asemenea demers.

„PNL este responsabil în fața cetățenilor cu promisiunile făcute de-a lungul anilor, și ceea ce observăm noi la momentul actual e că guvernul PSD nu face niciun demers în acest sens din nefericire. Foarte multe lucruri sunt nefuncționale în România, iar noi, în weekend-ul care a trecut, la Poiana Brașov, am adoptat o rezoluție a Ligii Aleșilor Locali ai PNL, în acest sens legat de descentralizarea administrativă și fiscală. Vreau să vă spun că eu sunt un susținător puternic al descentralizării și regionalizării, iar de-a lungul timpului am făcut mai multe demersuri în acest sens”, a declarat Marian Vasile.

De asemenea, liderul consilierilor județeni PNL crede că este un lucru nefericit faptul că se depinde de București. „Sunt fericit că Liga Aleșilor locali ai PNL a adoptat o asemenea rezoluție și cred că e timpul să facem demersuri concrete. Din punct de vedere statistic se observă acut faptul că foarte puține fonduri sunt generate către administrațiile locale și pot fi folosite pentru investițiile locale. Noi depindem la ora actuală de București, un lucru care este nefast și ne dăm seama foarte bine că din această cază datoria publică a crescut în ultimii șase ani de 4 ori. Suntem constrânși să facem tot felul de accesări de credite”, a spus liberalul Marian Vasile.

Referitor la cântărirea autovehiculelor care circulă pe drumuri, Marian Vasile crede că la mijloc s-ar afla niște interese ascunse ale unora, ținând cont că nu se face nimic în sensul acesta. „În ceea ce privește cântărirea vehiculelor care circulă pe drumurile județene, am depus un proiect de hotărâre de Consiliul Județean. Din păcate, îmi pot da seama că aparatul executiv tergiversează aceste demersuri care sunt normale, și ceea ce este grav este că, din alt anul 2012 am observat că se stagnează procesul dorit. Probabil că există diverse interese obscure. Ținând cont de bugetul alocat, cred că se pot investi câteva milioane de lei pentru cumpărarea cântarelor”, a conchis Marian Vasile.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore