În data de 30 martie a.c., începând cu ora 23.00, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara împreună cu cei de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, lucrători din cadrul Gărzii Financiare şi I.T.M., au efectuat o razie cu caracter preventiv pe raza de competenţă a secţiei 3, în scopul stabilirii condiţiilor legale de funcţionare a unor localuri şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Cu această ocazie au fost controlate 8 unităţi comerciale şi au fost întocmit 2 dosare penale şi au aplicat 23 sancţiuni în contravenţionale în valoare de 11825de lei.
Totodată, comisarii Gărzii Financiare au suspendat activitatea, pe o perioadă de trei luni, a uneia dintre societăţile verificate, pentru neîndeplinirea prevederilor legale privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Mai mulţi angajaţi au fost invitaţi la sediul I.T.M. pentru stabilirea situaţiei contractuale a acestora, urmând a fi luate măsurile legale în cazul constatării unor nereguli.
Deplasându-se într-un local situat pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, poliţiştii l-au identificat pe H. GABRIEL, de 26 de ani, din Timişoara, care avea asupra sa un pacheţel din folie de aluminiu în interiorul căruia se găseau fragmente vegetale susceptibile a fi cannabis. Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei unde i-a fost întocmit dosar penal pentru deţinere, fără drept, de droguri pentru consum propriu, în care cercetările vor continua cu suspectul în stare de libertate.