Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa’s și-a sărbătorit ziua de naștere așa cum îi place: înconjurat de prieteni, opere de artă și voie bună. Evenimentul a avut loc în Sala Barocă a Muzeului de Arte din Timișoara, acolo unde cu greu și-au găsit locurile peste 250 de invitați.
Popa’s a fost recompensat, datorită meritelor sale internaționale, cu titlul de Cetățean de Onoare al județului Timiș, distincțiia fiindu-i înmânată tocmai de Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș.
Odată cu aniversarea Maestrului Popa’s, au fost expuse în premieră absolută documente rare, scrisori, diplome, premii, decorații, cupe, dovezi ale întâlnirilor artistului timișorean cu președinți de state, regi, prim-miniștri, papi și alte personalități ale lumii din domeniile artelor sau sportului. Este vorba despre peste 200 de exponate din colecția personală a lui Popa’s, dar și 200 dintre exponatele care fac parte din colecția personală a artistului.
“Am reuşit să fac această expoziţie retrospectivă în Timișoara. Veţi vedea la un individ din această ţară medalii, diplome, distincţii, scrisori de la oameni importanţi ai planetei, papi, cardinali de la Vatican, cavaleri cruciaţi, toate entităţile de elită din lume, grupul Bildenberg. Cred că pot să-mi permit să vă spun că aş dori să văd aceste lucruri, pentru că în ultimii 20 de ani nu am prea văzut lucruri extraordinare la Academia Română şi aş vrea ca să-mi permiteţi să mai las expoziţia deschisă două zile, pentru a putea fi vizitată, fotografiată. Este munca mea de 50 de ani, muncă în care am ajuns recent să mă plimb şi să mă joc în toate palatele actuale ale lumii”, a declarat Popa’s.
Artistul timișorean l-a invitat pe Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, care a fost de asemenea invitat la eveniment, să rostească “Tatăl nostru”, alături de ceilalți invitați.
Popa’s a mulțumit tuturor pentru prezență, chiar și celor care l-au ”rănit” în lunga sa carieră. ”Vrea să mulţumesc tuturor, pentru că văd în sală foarte mulţi prieteni. Să le mulţumesc şi oamenilor care n-au fost întotdeauna cu mine, au fost împotriva mea. Le mulţumesc pentru existenţa lor, poate aşa m-au făcut mai ambiţios. Astăzi, la 60 de ani, vă rog să-mi permiteţi să-i iert pe cei care mi-au înfipt chiar în inimă acele cuţite, care ştiţi foarte bine cât de mult au contat pentru mersul mai departe ca artist. De doi ani, sunt singurul din această ţară care are o carieră de elită, reprezint ţara, merg unde vor muşchii mei şi să mă iertaţi dacă întotdeauna am răspuns cu aciditate celor care, pe nedrept, m-au acuzat şi să spun că sunt capabil să-i iubesc pe toţi, aşa cum ne învaţă Dumnezeu”, a conchis Popa’s.
sunt caricaturisti mult mai buni, dar el find seful masonilor pe timis, normal ca e considerat „maestru” 🙂