Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Manifestul lui Mihok. Liderul PNŢCD readuce în discuţie „LISTA RUŞINII” (P)

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Ţărănistul Ciprian Mihok, candidat pentru Colegiul 3 Camera Deputaților, preciza cu numai câteva zile în urmă că sistemul public de sănătate din România este feudalizat, şi controlat de baronii locali. “Suntem la sistem de Ev Mediu în cea ce priveşte medicina din spitale. Am avut peste 300 de infecţii anul trecut, care au dus, mai departe, la mari probleme. Cunosc un domn inginer care a stat trei săptămâni în spital, s-a trezit cu o depresie şi a mai putut fi greu integrat în câmpul muncii. Suntem la sistem de Evul Mediu prin feudalizarea sistemului public de sănătate. Dacă în politică există baroni, în sistemul de sănătate există feudali”, spunea Mihok săptămâna trecută.

Deranjat de faptul că nici acum nu se iau măsuri, acesta a lansat un „manifest” public, prin intermediul căruia susţine actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate, listă pe care o numeşte „lista ruşinii”.

„Oameni buni,

Lista de medicamente gratuite şi compensate = lista ruşinii, a incompetenţei, a birocraţiei, a nepăsării şi a ignoranţei faţă de pacient. Sunt revoltat de nonşalanţa cu care „specialiştii” dezbat de şapte ani o listă care ar putea creşte şansa şi calitatea vieţii pacienţilor români.

Este o formă de umilinţă la adresa oamenilor bolnavi, un test de rezistenţă pe care tineri, bătrâni, copii, adulţi, îl trec în fiecare zi fără să aibă puterea să-l înfrunte. Este un soi de tortură aplicată celor care au probleme de sănătate. Suferinţa generată este greu de calculat. Familii întregi sunt afectate de lipsa tratamentelor sau de costurile lor exorbitante: când nu au copiii sufera părinţii şi bunicii, când nu au bunicii sufera copiii şi nepoţii. E cumplit să-i vezi pe pensionari că-şi cheltuiesc întreaga pensie pe medicamente sau că se împrumută să le cumpere. E diabolic să nu le oferi copiilor tratamente noi care să le salveze viaţa. Noi românii aşteptăm mai mult de cinci ani să primim medicamente noi în timp ce pacienţii din ţările vest-europene primesc gratuit sau compensat un tratament inovator chiar în anul în care acesta a primit aprobarea de punere pe piaţă. În SUA au fost aprobate anul trecut peste 43
de terapii noi pentru tratamentul cancerului şi au devenit imediat accesibile pacienţilor. Medicamente salvatoare de vieţi există, însă bolnavii din România sunt la ani distanţă departare de acestea. Este revoltator cât de puţin contăm în ochii celor care ne reprezintă acum. Parcă suntem într-un film în care cineva îşi permite să facă o glumă sinistra la adresa noastră. Cu diferenţa că noi traim realitatea. O realitate în care populaţia României aptă de muncă are cel mai redus nivel de sănătate din Europa iar judeţul Timiş ocupă un loc fruntaş în topul cazurilor noi de cancer, cu peste 3.000 înregistrate. Această realitate mă face pe mine să spun STOP!

Încetaţi să vă mai bateţi joc de bolnavi, încetaţi să mai fiţi nepăsători şi ignoranţi! Dacă nu o faceţi de ruşine, poate o faceţi de frica lui Dumnezeu. Ceea ce trăim acum este profund imoral, anti-creştin şi injust, şi trebuie să înceteze. Prin acest manifest vă cer să terminaţi cu nesimţirea. Lista de medicamente gratuite şi compensate este o prioritate pentru bolnavi.

Este urgent. Este vital. Lista = viaţă!” spune „manifestul lui Mihok”.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore