Cresc măsurile de securitate de la granița cu Serbia. Polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara vor forma patrule comune cu jandarmii. Măsura se aplică atât în județul Timiș, cât și în cele vecine. De asemenea, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie va survola zona frontierei.
În contextul încercărilor de trecere ilegală a frontierei de către grupuri mici imigranți din ultima perioadă, Ministerul de Interne a suplimentat forțele ce asigură ordinea publică la frontiera de sud-vest a României. Astfel, efectivele de polițiști care patrulează la granițele țării din Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți vor fi însoțiți de jandarmi în patrulă.
„În vederea creşterii gradului de siguranţă la frontiera de sud-vest a României, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara acţionează în comun cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi Timiş,Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, precum şi Inspectoratului General de Aviaţie, în baza unui plan comun de menţinere, asigurare a ordinii publice şi creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, aprobat de ministrul Petre Tobă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
Numărul efectivelor poate fi suplimentat în funcţie de situaţia operativă. Echipajele mixte sunt dotate cu echipamente de ultimă generaţie, autospeciale cu sistem de termoviziune şi câini de serviciu, mai transmit polițiștii de frontieră. Echipajele de la sol beneficiază de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie care execută misiuni de supraveghere aeriană în zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte.