Mihai Stoichescu – campion național a ȘAPTEA oară! Ce spune lugojeanul

- Advertisement -
Mihai Stoichescu a obținut cea de-a șaptea distincție de campion național, însă nici colegii lui de club nu sunt departe. Piloții cu care Moto Extrem Lugoj s-a prezentat la Zărnești au obținut: Vlad Roșu locul întâi, la amatori și Giampiero Boghetti, locul al doilea la veterani.

Stoichescu este bucuros pentru obținerea unui nou titlu și speră la mai mult în anii următori. ”Pentru mine a fost un an greu, dar am reușit să termin primul, așa cum mi-am propus. Aș vrea să merg mai departe și să am posibilitatea să mă bat și la un titlu european sau poate chiar să alerg în campionatul mondial, dar asta fără bani mulți nu se poate. Deocamdată sunt fericit pentru cel de-al șaptelea titlu și vreau să mă refac în totalitate pentru că încă am probleme cu mâna pe care am avut-o ruptă. Planurile de viitor e prea devreme să le fac de acum, însă sper la mai mult”, a declarat Stoichescu (foto).

“Am demonstrat încă o dată că avem cei mai buni piloți. Mihai este la cel de-al șaptelea titlu și chiar dacă a fost urmărit și de ghinion, pentru că a suferit mai multe accidentări în acest an și chiar a avut o mână ruptă, a arătat că valoarea lui e mult peste ce se întâmplă la ora actuală în România. Din păcate, nu putem să evoluăm în campionate mai puternice, cum sunt cel european sau cel mondial, doar din cauză că ne lipsește susținerea financiară necesară. Sunt convins că la experiența pe care o are, la această oră, Stoichescu ar putea obține și rezultate internaționale foarte bune. Vrem să mulțumim Consiliului Județean Timiș și sponsorilor care au fost alături de noi. Fără sprijinul lor nu puteam să evoluăm anul acesta în competiții”, a adăugat Liviu Jigmond, președintele și antrenorul clubului lugojean.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Ajungem MARI Timis caută voluntari pentru copiii din Lugoj. Dai o mana de ajutor?

Programul educațional ”Ajungem MARI” Timiș caută cel puțin 30...

Pe modelul Timisoara, Lugojul va primi noua autobuze electrice de la MDRAP

Nouă autobuze electrice, 3 stații de încărcare şi 9...

Lucian Miron, legitimat la CSU UVT Timisoara, campion national la sah, in 2019

Cunoscuta expresie - cei din urmă care vor fi...

INCREDIBIL! Bradul de Craciun din Lugoj, tarat pe asfalt, printre masini parcate VIDEO

Mașini avariate, praf cât cuprinde și oameni șocați de...

Incredibil! Primaria Lugoj are apartamente ANL si locuinte sociale, dar nu are cui sa le acorde

Primăria Municipiului Lugoj se află într-o situaţie ciudată. Deși...

Din aceeași categorie

Categorii Populare