Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, din județul Timiș, au depistat la controlul de frontieră un autoturism marca Mini One, căutat de autorităţile din Italia.
Oamenii legii anunță că pe data de 23 noiembrie 2018, în jurul orei 17:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița din judeţul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, un cetăţean albanez, E.H., la volanul unui autoturism marca Mini One. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat din Italia în data de 19 septembrie 2018.
Albanezul de la volanul autoturismului a declarat că a împrumutat autoturismul în Italia de la un prieten şi nu avea cunoştinţă despre faptul că ar fi căutat de autorităţi. Drept urmare, mașina, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.