Mort de beat la volan, a provocat un accident pe strada Iosif Vulcan din Timisoara

- Advertisement -

Accident de circulație, luni după-masă, pe strada Iosif Vulcan din Timișoara.Trei mașini s-au ciocnit după ce un șofer mort de beat a intrat în coloana aflată la semafor.

Incidentul s-a petrecut luni după-masă in jurul orei 14:30, la intersecția străzilor Iosif Vulcan și Andrei Șaguna din Timișoara.

Un bărbat în vârstă de 44 de ani circula, la volanul unui autoturism Ford, în coloană, pe strada Iosif Vulcan, spre strada Andrei Șaguna.

A rămas puțin în urma coloanei, iar când a plecat de pe loc a uitat să mai franeze și a intrat din plin într-un autoturism aflat în fața lui, un Volkswagen Polo, pe care l-a proiectat-o într-un alt autoturism, oprit și el în coloană la semafor.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, iar în momentul în care șoferul din ultimul autoturism lovit s-a dat jos pentru a evalua pagubele, a constatat că ceva nu este în regulă.

Șoferul care a provocat accidentul era incoerent și se vedea clar că a consumat alcool. Șoferul nevinovat a sunat imediat la 112 și a anunțat accidentul.

Echipajul de la poliția rutieră trimis la fața locului a avut însă o surpriză.

Polițiștii i-au pus pe toți șoferii implicați în accident să sufle în etilotest, iar în momentul în care l-au testat pe șoferul din Volkswagen și-au dat seama că și el consumase alcool.

Cel care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 1,25 miligrame alcool pur per litru în aerul expirat, iar celălalt una de 0,47.

Ambii conducători auto au fost duși la spitalul municipal din Timișoara pentru prelevarea de probe biologice.

Cei doi șoferi au acum dosare penale pentru că au urcat băuți la volan.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=Xy8rBthu0pk&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Pizzeria Hola, locul ideal pentru o seară cu prietenii!

Cauți locul potrivit pentru a urmări UEFA Euro 2016...

Punctul muzeal de la Parța, mai aproape de realitate! A fost predat amplasamentul pentru construirea obiectivului

Muzeul Național al Banatului a predat astăzi amplasamentul pentru...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

Poliția Rutieră Timiș a tăiat în carne vie

E greu de crezut că și azi mai sunt...

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al...