Motocicliştii Timişoarei au deschis sezonul moto 2014. Vezi FOTO+VIDEO de la prima reunire a acestora şi CINE a LIPSIT!

- Advertisement -

Circa 200 de motociclişti s-au adunat sâmbătă în jurul prânzului, la Timişoara, pentru a declara deschis noul sezon moto. Aceştia au „mărşăluit” încolonaţi, spre Calea Lugojului, mai exact până la sensul giratoriu de la intrarea în localitatea timişeană Ghiroda, unde au făcut o oprire, după care s-au întors înapoi în oraş.

Unul dintre cele mai importante mesaje pe care motocicliştii încearcă să le transmită celor din jur este acela că şi ei fac parte integrantă din trafic, alături de şoferii care se deplasează pe patru roţi.

Unul dintre cele mai importante personaje care a lipsit de la evenimentul de astăzi este comisarul-şef Dumitru Urechiatu Domăşnean, cel care în urmă cu numai câteva zile a dat ordin ca toţi subalternii săi să oprească „tot ce mişcă pe două roţi”, după ce acesta fost înjurat de un motociclist pe care l-a oprit în trafic, după care ryder-ul s-a făcut nevăzut, iar Domăşnean a ordonat o adevărată razie pe motociclişti.

Surse din sfera IPJ Timiş au confirmat pentru Vocea Timişului că Domăşnean este plecat din localitate, dar cine ştie… poate se hotărăsc şi motocicliştii să facă, asemeni bicicliştilor, o „pedalare” de vară, sau cu alt eveniment în care să-l „calce pe coadă” pe domnul comisar-şef.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=4gdX2KFxtDY&feature=youtu.be]

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare