Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Nicolae Robu după demisia de la șefia PNL Timiş: ” Mă gândesc, sigur că mă gândesc, la o candidatură independentă”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

A renunțat la șefia PNL Timiș și ieri a promis că nu va mai candida pentru funcția de primar al Timișoarei, din partea PNL în 2020, însă astăzi Nicolae Robu a revenit asupra deciziei sale.

Urmare a unei ședințe de Birou Politic Județean cu scântei în care nu doar că și-a anunțat demisia din fruntea PNL Timiș, dar a avut ocazia să vadă cu ochii săi, spune el, cine îi sunt dușmanii din filială Nicolae Robu a decis că va rămâne simplu membru PNL. Motivul nemuțumirii sale l-a făcut public ieri seară în cadrul unui comunicat de presă. „Voi rămâne simplu membru PNL, dar, îmi voi înceta orice activitate în partid, câtă vreme partidul va avea membri ca acest primar de Sânnicolau Mare. Desigur, voi exercită, încă, funcția de Președinte, până când conducerea națională îmi va comunica încetarea mandatului, eventual simultan cu numirea unui președinte interimar, și sper că acest lucru să se întâmple cât mai grabnic. Decizia este irevocabilă”, a anunțat Robu.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=NaL2XG4BJmU&feature=youtu.be]

Aflat la cel de-al doilea mandat de primar, Nicolae Robu însă nu vrea să renunţe atât de uşor la funcţia de edil-şef al urbei de pe Bega. Mai mult, are chiar planuri de viitor. „Acel eșantion de 1,641 de cetățeni, din care 28% spuneau că agreează să fie reprezentați în senat de Alina Gorghiu și mai puțin de ceilalți candidați, se pronunța în proporție de 77% în favoarea mea. Nu am fost eu la vot, am avut colegi care au lucrat la call-center, care au bătut orașul, au făcut campanie din ușă în ușă, au stat de vorbă cu oamenii și oameni le spuneau «Domnul Robu l-am votat, îl mai votăm, nu l-am votat, dar o să-l votăm, suntem foarte mulțumiți». Când se ajungea la partid, spuneau că nu au treabă cu partidul. Nu poți transfera decât într-o anumită cotă, dar e o limită. Mă gândesc, sigur că mă gândesc, la o candidatură independentă. Eu am spus că nu mai candidez din partea PNL, câtă vreme PNL are oameni ca acesta. Eu nu pot respira același aer cu același om, a precizat astăzi Robu.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore