Numărul timişorenilor care ajung la UPU a crescut în ultimele două zile. Comitet pentru situaţii de urgenţă la Prefectură

- Advertisement -

Fără doar şi poate, temperaturile ridicate bagă oamenii în spital. Numărul pacienţilor care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe din Timişoara a crescut cu nu mai puţin de 15% în ultimele două zile.

„Anul trecut, în aceeași perioadă, se prezentau aproximativ 170-180 de persoane pe zi la urgențe. Ieri au fost 202, alaltăieri 228 persoane, ceea ce înseamnă undeva cam cu 10-15 la sută în plus față de normal. Asta se întâmplă din cauza temperaturilor care agravează anumite boli”, a declarat medicul Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara.

Accidentele vasculare cerebrale, accidentele, agresiunile şi infarcturile se află în topul problemelor din cauza cărora oamenii ajung la UPU. Direcţia de Sănătate Publică a deschis la Timişoara patru puncte de prim-ajutor, la Operă, Poșta Mare şi în piețele 700 și Iosefin. Tot astăzi, la Prefectura Timiş, a avut loc un comitet pentru situaţii de urgenţă în cadrul căruia prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a cerut primarilor din fiecare comună din judeţ să ia în evidenţă vârstnicii care locuiesc singuri, pentru a le acorda ajutor în caz de nevoie.

„Sursa de apă potabilă acumulată la Surduc este în proporție de sută la sută acoperită, iar la Poieni Strâmbu la capacitate de 85 la sută”, le-a spus prefectul celor de la ISU Banat, care în aceste zile intervin la un număr crescut de incendii.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Restricții de circulație, în Timiş, pentru autovehiculele de peste 7,5 t, din cauza caniculei

Atenție, șoferi! Se instituie restricții de circulație pentru autovehiculele...

Protest anemic în fața Prefecturii Timiș. Câți liberali vor să dea jos guvernul

Mobilizare redusă la acțiunea de protest organizată de liberalii...

Caniculă la Timișoara. Unde sunt deschise punctele de prim-ajutor

Avetizare meteorologică în Banat: temperaturi de peste 40 de...

Sute de timişoreni, la Urgenţe din cauza caniculei. Cele mai des întâlnite probleme

Temperaturile ridicate înregistrate zilele trecute la Timișoara au dus...

Din aceeași categorie

Categorii Populare