O nouă săptămână, o nouă serie de evenimente culturale la Casa Artelor

- Advertisement -

Sediul de pe strada Pacha va găzdui în prima săptămână a lunii februarie, o seară de filmotecă, un vernisaj de fotografie şi un eveniment dedicat dansului argentinian, tango.

Marţi, începând cu orele 19:00 la sala StudioArt, are loc cea de a doua seară de cinematecă a anului 2014. Cinefilii se vor putea delecta cu un lungmetraj cu totul deosebit, „Câinele Japonez”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu. Povestea gravitează  în jurul reconcilierii dintre un tată şi fiul său, plecat peste hotare de o lungă perioadă de timp. Pelicula îl aduce în rol principal pe Victor Rebengiuc, alături de Şerban Pavlu, Ioana Abur, Alexandrina Halic. Filmul a fost selectat la Festivalul de Film San Sebastian şi a fost distins cu Premiul Ex-aequo în cadrul Competiţiei 1-2 a celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internțional de Film de la Varșovia.

Galeria Pygmalion va găzdui joi, începând cu orele 18:00, expoziţia „Visul lui Iacob”. Artista Andrada Damianovskaia va prezenta în faţa publicului devorator de artă, 20 de fotopoeme ce combină fotografia alb-negru cu tehnicile picturale. Andrada s-a născut în 1986, în Arad şi este licenţiată în design grafic la Facultatea de Arte Plastice, din cadrul Universităţii de Vest Timișoara. A luat parte la expoziţii şi concursuri de pictură, grafică, iconografie şi fotografie, atât la nivel naţional, Arad, Bacău, Bucureşti, Câmpina, Cluj-Napoca, Constanţa, Sibiu sau Timişoara, cât şi la unele internaţionale din ţări precum Japonia, Spania, Turcia sau Ungaria. „Când am început să lucrez la seria „Visul lui Iacob” nu aveam în minte decât imaginea treptelor, a Urcușului. În jurul acestui simbol am clădit seria. Cred că sunt într-o etapă în care mă interesează procesul acesta de căutare și desprindere de „lume”, de căutarea (și găsirea!) care înalță! E un fel de povestire, adică are o anumită „curgere”, o epicitate. Seria începe cu fotografia intitulată „La Tempesta” și se termină cu fotografia „Silentium”. Din punct de vedere tehnic este mai degrabă un experiment. Mi-am dorit de foarte mult timp să combin, cumva, fotografia cu pictura (sau, poate, mai bine spus, picturalitatea), și acesta este primul meu demers mai consistent în această direcție. „ a declarat artista.

Ultimul, dar nu şi cel din urmă eveniment al săptămânii acesteia invită publicul timişorean la o cafea cu gust de Tango. Sub deviza „Once you go Tango, you Tango forever”,  vineri este dans la Casa Artelor. Cafeneaua culturală, Klapka va fi, preţ de câteva ore, ambasadoarea dansului argentinian, începând cu orele 16:00.  Invitatul special va fi Dominic Bridge, prezent în Timişoara pentru a treia ediţie a evenimentului Tango en Primavera.

Toate cele trei manifestări se vor bucura de acces gratuit, publicul timişorean fiind astfel invitat şi în această săptămână să îşi ia doza de cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Casa Artelor lansează apel de proiecte pentru anul 2020, la Timisoara

Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Timiș pregătește programul evenimentelor...

“Alta zi cu soare”, spectacol de teatru inspirat dintr-o poveste din Banat, la Casa Artelor

Experiențele de viață ale altora ne sunt adeseori sursă...

Showcase Dokstation la Linked Culture 2019 – filme despre eroi punk si vedete pop

Mai sunt câteva zile până la Linked Culture 2019,...

”World Art Day” – Ziua artelor vizuale în lume, sărbătorită la Casa Artelor

Miercuri, 15 aprilie 2015, cu începere de la ora...

Peregrinii cântă în ”memoria” Timișoarei otomane. Când are loc spectacolul

”Onorăm trecutul orașului nostru în cadrul culturii unui mare...