Poliţiştii de frontieră, ÎN GARDĂ pentru afluxul de călători din perioada Sărbătorilor de Iarnă

- Advertisement -

Zilele care urmează, datorită sărbătorilor de iarnă, mulţi dintre cetăţenii români care trăiesc în afara granițelor țării vin în România pentru a-şi petrece Sărbătorile de iarnă împreună cu familia şi rudele. Acestei categorii se adaugă şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România.

Ca în fiecare an, în luna decembrie, în punctele de trecere a frontierei din România, se prefigurează o creştere substanțială a traficului de persoane şi mijloace de transport, sens în care, pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient, operativ şi civilizat. Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova, reamintim punctele de frontieră existente la aceste graniţe:

Pe frontiera româno-ungară:
• pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad – Kiszombor;
• pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota (situat pe Autostrada A1), P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula;
• pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany, P.T.F. Săcuieni – Letavertes;
• pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj, P.T.F. Petea – Csengersima.

Pe frontiera româno-bulgară:
• pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu- Ruse;
• pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov – Silistra, P.T.F. Negru Vodă-Kardam;
• pe raza jud. Dolj: P.T.F. Bechet-Orjahovo, P.T.F. Calafat-Vidin.

Pe frontiera româno-moldoveană:
• pe raza jud. Galaţi: P.T.F. Oancea-Cahul, P.T.F. Galaţi-Giurgiulesti;
• pe raza jud. Vaslui: P.T.F. Albiţa-Leuseni;
• pe raza jud. Iaşi: P.T.F. Sculeni-Sculeni;
• pe raza jud. Botoşani: P.T.F. Rădăuţi – Prut-Lipcani, P.T.F. Stînca-Costeşti.

”Apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare. Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz. Informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro”, ne informează Poliția de Frontieră din județul Timiș.

Cel mai mare trafic, în Vestul țării

În luna decembrie a anului trecut, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 2.980.000 de persoane, din care 2.505.000 aparţinând cetăţenilor U.E. Dintre acestea, aproximativ 1.610.000 treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (1.374.000 cetăţeni U.E. şi 236.000 cetăţeni non-U.E.).

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere a frontierei din vestul țării şi cele aeroportuare. Astfel, prin punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară au trecut graniţa, în ultima lună a anului trecut, peste 1.400.000 persoane. De asemenea, valori ridicate de trafic s-au înregistrat şi prin punctele de trecere aeroportuare, aproximativ 590.000 persoane. Următoarea frontieră din punct de vedere al traficului, în luna decembrie 2014, a fost graniţa româno-moldoveană, cu 370.000 treceri persoane, urmată de frontiera cu Bulgaria (270.000).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cincisprezece migranti prinsi in zona de frontiera Oravita

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Trei barbati din Afganistan, opriţi la frontiera! Au vrut sa treaca, pe jos, in Ungaria

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de...

15 irakieni si sirieni opriti de politistii de frontiera la granita cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Aeroportul din Timisoara, in top! Zborul spre Bucuresti, cea mai frecventata cursa interna

Bilanțul traficului aerian de pasageri în transport intern, desfășurat...