Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Pompierii militari nevoiți să intervină la inundații, in sud-estul județului Timiș

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În cursul dimineții zilei de luni, 26 ianuarie 2015 a fost semnalată o problemă în jurul localității Liebling, unde s-a produs o breșă în dreptul deversorului unei acumulări artificiale de apă, cu suprafața de aproximativ 114 ha, aparținând unei ferme de animale din zonă. Incidentul a determinat inundarea unei suprafețe de aproximativ 30 ha de pășune, fără să pună în pericol gospodăriile din localitățile din zonă. O echipă mixtă din cadrul CJSU se află la fața locului pentru monitorizarea situației. După retragerea apei, se vor lua măsuri pentru închiderea breșei.

Pentru preîntâmpinarea producerii altor situații de urgență C.J.S.U., din dispoziția prefectului județului Timiș, Eugen Dogariu, a intensificat măsurile de prevenire în vederea pregătirii și organizării corespunzătoare a acțiunilor de intervenție. Astfel, la nivelul C.J.S.U. au fost activate și instruite grupe mixte, constituite din specialisti I.S.U.J., A.B.A.B., A.N.I.F., I.J.J. și I.P.J., în vederea executării unor misiuni de recunoaștere în zonele expuse inundațiilor. De asemenea, s-a realizat instituirea serviciului de permanență la primăriile localităților din zonele aflate sub incidența atenționării hidrologice și s-au stabilit locurile de refugiu, traseele de evacuare și zonele de acordare a primului ajutor pentru cei surprinși de viitură, în eventualitatea iminenței unei situații de urgență.

În paralel, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Banat” al județului Timiș s-a suplimentat personalul din serviciul operativ, în scopul recepționării apelurilor de urgență din partea cetățenilor. De
asemenea a fost prealarmat un număr de 100 de cadre din turele libere, care vor fi organizați în echipe de intervenție formate din 20-30 subofițeri, dislocate de urgență în zonele în care vor exista solicitări din partea cetățenilor.

Avertizarea de ”cod portocaliu” de inundații, anunțată de hidrologi, se menține în vigoare până în data de 27 ianuarie 2015, ora 6:00, pentru râul Bârzava, sectorul îndiguit Partoș, respectiv avertizarea hidrologică de ”cod galben” de inundații, care vizează râurile Bega Veche, Timiș, în aval de localitatea Șag și Moravița, pe cursul inferior, rămâne valabilă până mâine la ora 16:00.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore