Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Primăria din Dudeștii Noi, amendată pentru că nu a anunțat incendiul care a distrus Sala de Consiliu

- Advertisement -

Primăria din Dudeștii Noi a fost amendată deoarece nu a anunțat pompierii timișoreni în legătură cu incendiul produs vineri noaptea în Sala de Consiliu Local.

Vineri dimineață, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș au trimis o echipă în control la Primăria Dudeștii Noi, pentru a verifica dacă a fost sau nu respectată legislația în privința incendiului produs vineri noaptea și care a distrus Sala de Consiliu Local a comunei. Rezultatul a fost clar: primăria a fost amendată cu suma de 1.000 de lei.

„În data de 11.03.2016 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș a executat un control tematic privind apărarea împotriva incendiului și protecție civilă la primăria comunei Dudeștii Noi, pe Calea Becicherecului numărul 29. În urma controlului a fost aplicată sancțiunea contravențională constând într-o amendă în valoare de 1.000 lei conform art. 14 litera l) din Legea 307/2006 cu completările și modificările ulterioare, deoarece nu a fost informat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență despre izbucnirea incendiului din data de 04.03.2016, iar raportul de intervenție nu a fost transmis în termenul legal de trei zile”, au transmis reprezentanții ISU Banat.

Vă reamintim că sursele noastre din cadrul primăriei ne-au declarat că în incendiu au fost distruse documentele Consiliului Local Dudeștii Noi, care erau stocate pe calculatorul și serverul autorităților locale, localizate în respectiva sală. Primarul din localitate a afirmat că niciun document important nu a avut de suferit.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore