FOTO şi VIDEO Prima zi de proteste #rezist, la Timișoara. 3000 de oameni în stradă

- Advertisement -

Nu vrem să fim o naţie de hoţi – este sloganul sub care, la Timişoara, dar şi în alte mari oraşe din ţară se reiau protestele #rezist. Oamenii sunt chemaţi în stradă să îşi exprime nemulţumirea faţă de modificările pe care PSD vrea să le aducă Legilor Justiţiei. Deocamdată pe Facebook şi-au anunţat participarea peste 3.000 de oameni. Întâlnirea se va da de la ora 19, în Piaţa Victoriei.

„1. Proiectul de modificare al Legilor Justiției a ajuns deja în Parlament și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plen.
Inspecția Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiției. Numirea procurorilor-șef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.

Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România și cetățenii ei. Ne putem lua adio de la o justiție independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistrați la Președinte și Comisia Europeană, cu toții s-au poziționat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acționeze și să nu legitimeze încercarea corupților de a controla Justiția.

2. Luni, Senatorii jurişti au dat luni un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării. Urmeaza votul în Senat. Asta înseamna că un borfas, condamnat penal, poate decide soarta romanilor şi îi va reprezenta pe aceştia.” 600.000 pentru Rezistenţă şi Corupția ucide”, au transmis protestatarii pe Facebook.

UPDATE: Aproximativ 3.000 de timişoreni au ieşit în Piaţa Victoriei. Oamenii au venit cu copii sau cu animalele de companie pentru a cere PSD să nu schimbe Legile Justiţiei. Acţiunea a început cu intonarea Imnului României, iar mai apoi au urmat o serie de discursuri care i-au avertizat pe cei din piaţa asupra pericolele schimbării Legilor Justiţiei, dar şi asupra reformelor fiscale pe care PSD vrea să le adopte. Oamenii au scandat „DNA să vină să vă ia”, „Vrem justiţie, nu corupţie” sau „Demisia”. Protestării au plecat acasă în jurul orei 21, dar au promis că vor reveni duminica viitoare, în aceeaşi locaţie, de la aceeaşi oră.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=LU16Kq9-jfM&feature=youtu.be]

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Protest în comuna Uivar, după schimbarea pe șest a viceprimarului liberal

Aproape 100 de persoane s-au mobilizat, ieri, în fața...

Procurorii DIICOT isi inceteaza activitatea si se alatura protestelor

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției de Investigare...

Robu face sondaj pe Facebook privind plombarile pe ninsoare si ploaie

Primarul Timişoarei vrea să ştie: doriţi plombarea drumurilor chiar...

Primarul Timişoarei, sondaj pe Facebook privind limitarea pragului de zgomot

Peste 80% din aproximatv 1.800 de timişoreni s-au...

Protest al presei timisorene fata de atitudinea primarului Nicolae Robu, presedintele PNL Timis

Stimați domni, stimate doamne, Demersul nostru, al presei timișorene,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare