Programul slujbelor de la Catedrala mitropolitană, de Paște. CONCERT surpriză, duminică seara

- Advertisement -

Zeci de mii de timișeni sunt așteptați să participe în această noapte la Slujba de Înviere, care are loc în fiecare biserică ortodoxă începând cu ora 0:00. Programul mijloacelor de transport în comun care circulă prin Timișoara a fost prelungit tocmai pentru care cei care participă la slujba de Paște să aibă posibilitatea de a se întoarce acasă târziu în noapte.

În ceea ce privește programul slujbelor care se vor ține la Catedrala mitropolitană, acestea au fost programate, conform Mitropoliei Banatului, astfel:

Sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 00:00 Slujba Învierii.

Duminica Sfintelor Paşti, 12 aprilie
– ora 9:30, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur;
– ora 18:00, Vecernia (a doua Înviere) urmată de Concertul de Paşti al Corului Catedralei mitropolitane condus de pr. Dan Dragomir.

Luni şi Marţi (a doua şi a treia zi de Paşti)
– ora 7:30, Utrenie;
– ora 10:00, Sfânta Liturghie;
– ora 18:00, Vecernie.

Vineri 17 aprilie, Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii
– ora 7:30, Utrenie;
– ora 10:00, Sfânta Liturghie;
– ora 18:00, Vecernie.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Concert hip-hop cu Phunk B, la Timisoara

Phunk B revine în Clubul Capcana pentru un concert...

Trupa Rockabil isi lanseaza noul album LIVE, la Timisoara

Trupa Rockabil își lansează noul album, intitulat ”Un cântec...

Teo Milea concertează la Timisoara, in cadrul unui turneu national

Pianistul Teo Milea concertează în România în perioada 24...

Paula Seling colinda in Ajunul Craciunului la Timisoara

Paula Seling vă aduce la Timișoara concertul ”Colindăm, Colindăm”,...

Concert tribut Led Zeppelin, la Timisoara, cu sarbii de la Melmac Riders

Vineri, cu începere de la ora 21:00, timișorenii care...

Nicu Alifantis canta la Timisoara, in turneul Memorabilia

Una dintre cele mai mari voci ale folkului românesc,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare